Mii de oameni şi-au testat inima

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de oameni şi-au testat inima

Sănătate 04 Octombrie 2011 / 00:00 529 accesări

Aproape patru mii de oameni şi-au măsurat în weekend-ul trecut tensiunea şi indicele de masă corporală în galeria unui supermarket, într-un proiect realizat în parteneriat cu alte două mari companii private, cu ocazia Zilei Inimii. Dintre cei testaţi, 31% au fost depistaţi cu hipertensiune arterială şi 28% au fost diagnosticaţi ca fiind supraponderali sau obezi, după ce le-a fost calculat indicele de masă corporală. Persoanele testate au primit fişe individuale cu valorile aflate, dar şi cu parametrii normali. Testările s-au făcut în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, printre care şi în Constanţa. Ziua Inimii este un eveniment marcat internaţional în ultima duminică din septembrie prin campanii de educare şi testare a populaţiei. Reamintim că România ocupă locul trei în lume în ceea ce priveşte decesul din cauza bolilor cardiovasculare, iar 62% dintre români mor din cauza bolilor de inimă. Medicii Federaţiei Mondiale a Inimii recomandă în acest an o dietă sănătoasă, săracă în grăsimi saturate şi sare, dar bogată în fructe şi legume.



12