Povestea pelerinajului la români are vechi şi adînci rădăcini în timp şi spaţiu, care decurg la fel ca în alte culturi şi popoare, din experienţa religioasă a încercării permanente a omului de a se apropia de Dumnezeu. Aşa cum în Vechiul Testament evreii erau îndemnaţi să meargă la Templul din Ierusalim pentru a-l cinsti pe Dumnezeu, tradiţia islamică obligînd musulmanii să efectueze cel puţin o dată în viaţă călătoria la Mecca, la cetatea de pe Muntele Ararat, însă doar la data stabilită de Coran pentru a călca pe urmele beduinului devenit Profetul Mohammed, la rîndul lor, românii au manifestat întotdeauna o atracţie către călătoriile în locurile sfinte ale creştinismului. În vreme ce unii au văzut în pelerinaj o cale de a vedea un mormînt, moaştele unui sfînt sau o modalitate de a cunoaşte istoria unor locuri speciale pentru credinţa lui Hristos, alţii au văzut în vizitarea locurilor sfinte doar călătoria către pocăinţă. Cu cît drumul este mai anevoios, pelerinajul este perceput ca un semn din partea lui Dumnezeu că cererile călătorilor vor fi rezolvate favorabil. Dacă în vremurile de demult, minunile săvîrşite de sfinţi erau aduse la cunoştinţa credincioşilor prin intermediul “literaturii” religioase, cei mai mulţi preferă să vadă “pe viu” locurile sfinte. În zilele noastre, mai ales în lumea ortodoxă, credincioşii merg în pelerinaje la locuri sfinte pentru a obţine binecuvîntare şi vindecare sufletească şi trupească, însă, spre deosebire, de perioada secolelor XVII-XVIII cînd creştinii din toată Peninsula Balcanică, dar în mod special domnitorii Ţărilor Române mergeau frecvent la mănăstirile de la muntele Athos, după căderea regimului comunist, credincioşii autohtoni au redescoperit spiritualitatea vechilor mănăstiri din Moldova, Transilvania sau Dobrogea. Considerată unul din leagănele creştinismului românesc, mai ales că în vechime pe aceste locuri şi-a purtat paşii chiar Sfîntul Apostol Andrei, mănăstirea Dervent este vizitată în fiecare an de mii de credincioşi din toate zonele României, în special la cele patru mari sărbători considerate hramuri ale lăcaşului de cult. “De-a lungul timpului, istorisirile referitoare la minunile Derventului au reuşit să ajungă chiar şi peste hotare, atrăgînd ca un magnet oameni din toate zările. În timpul regimului comunist, autorităţile au interzis călătoriile la mănăstire, iar călugării au fost persecutaţi, acum oamenii se întorc cu faţa la credinţă şi vin pentru a găsi mîngîiere şi linişte sufletească”, a declarat stareţul mănăstirii Dervent, părintele Andrei Tudor.

Mărturii ale sfinţeniei

Mănăstirea este recunoscută pentru Crucile de leac, Icoana Făcătoare de Minuni, dar şi pentru Izvorul Tămăduirii, despre acesta din urmă legendele spunînd că a ţîşnit dintre pietre după ce Apostolul Andrei a lovit pămîntul cu toiagul. Este remarcabil că cercetătorii care au asistat la oprirea apei de la Izvorul Tămăduirii către oameni, cum este cazul cunoscutului istoric Petre Diaconu, acum ajuns la o vîrstă venerabilă, au apucat să vadă cum în ultimii ani, apa sfîntă a început să curgă din nou pentru credincioşi. Cu toate că mănăstirea Dervent nu adăposteşte moaştele unor sfinţi, aşa cum se întîmplă în alte lăcaşuri de cult dobrogene, nu puţini sînt cei care plecă şi acum la drumuri de sute sau chiar mii de kilometri doar pentru a lua ceva din sfinţenia locurilor vizitate. Moaştele sînt cele mai indicate, iar un drum la Dervent, indiferent cît de lung şi obositor ar fi, este întotdeauna o experienţă unică pentru credincioşi. Indiferent dacă este vorba despre iconiţele de la Ierusalim, lănţişoare cu simbolul crucii sau doar cărţi de cuvîntări duhovniceşti, acestea sînt cumpărate pentru a fi dăruite părinţilor, prietenilor şi cunoscuţilor.

Marin Talea are 63 de ani, este din Timişoara, iar pe parcursul ultimilor zece ani a vizitat peste o sută de mănăstiri şi biserici. Spune că nu a fost niciodată uşă de biserică, însă viaţa sa s-a schimbat radical după ce i s-a îmbolnăvit unul dintre copii. A încercat la diferiţi medici din ţară, dar în zadar. Diagnosticul l-a cutremurat. Ion, fiul lui, a rămas paralizat de la brîu în jos. “Am auzit de la mai mulţi oameni care au venit la Dervent că prin atingerea Crucilor de leac reuşeşti să scapi de boli şi necaz. Asta numai dacă ai credinţă în Dumnezeu, însă deşi nu am făcut foarte multe fapte bune la viaţa mea, îmi este milă de copil că trebuie să se chinuie. Merg cu el în cărucior, de la o biserică la alta, în speranţă că într-o zi, Cel de Sus îşi va întoarce faţa către noi”, a povestit Marin Talea. Pe 14 septembrie, ortodocşii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, iar părintele Andrei ne-a povestit că acum, cu ocazia hramului mănăstirii programul religios a fost cu totul special. Pe lîngă slujba închinării Sfintei Cruci, preoţii conduşi de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, au oficiat Taina Sfîntului Maslu la Crucea Tămăduirii. După slujbele de seară, oficiate în ajunul sărbătorii, dar şi ieri, au fost citite rugăciuni şi dezlegări pentru cei bolnavi. “A urmat încă o dată oficierea Sfîntului Maslu şi sfinţirea apei pentru credincioşi. De acest hram împărătesc, oamenii mulţumesc lui Dumnezeu că trecînd pragul mănăstirii, închinîndu-se şi rugîndu-se pentru binele lor şi al celorlalţi, se vindecă de boli şi se împlinesc spiritual. Importanţa de care se bucură lăcaşul de cul este dovedită de miile de credincioşi sosiţi de la Iaşi, Oradea, Turnu – Severin, Timişoara şi din Bulgaria, pe care i-am găzduit în aceste zile la mănăstire”, a mai declarat părintele Andrei Tudor. Sărbătoarea care a reunit la mănăstiria dobrogeană peste 3.000 de credincioşi s-a încheiat, ieri, cu procesiunea condusă de Înaltul ierah tomitan, din curtea lăcaşului de cult pînă la Izvorul Tămăduirii.