Mii de pelerini iau drumul Mănăstirii Sfîntului Apostol Andrei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De sărbătoarea tuturor românilor

Mii de pelerini iau drumul Mănăstirii Sfîntului Apostol Andrei

Justiție 28 Noiembrie 2007 / 00:00 730 accesări

Sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei, considerat \"ocrotitorul românilor\", adună în fiecare an, pe 30 noiembrie, pe plaiurile Dobrogei mii de pelerini. Pe lîngă numeroşii enoriaşi din ţară şi străinătate care îşi îndreaptă în aceste zile paşii către peştera în care a locuit Întîiul chemat, Arhiepiscopia Tomisului aşteaptă şi alte mii de oameni. Reprezentanţii Eparhiei Dobrogei au pregătit deja mai multe corturi militare pentru pelerini, însă pregătirile sînt în toi şi pentru slujba de vineri şi masa de hram. Potrivit tradiţiei bisericeşti, Sfîntul Andrei a fost chemat la apostolie alături de fratele său, Simon Petru, cel pe care istoriografia îl consideră primul urcat pe Scaunul Papal. După ce a predicat mai întîi în cetăţile Asiei, punînd bazele comunităţilor creştine din Antiohia, Efes, Niceea şi Bizanţ, Sfîntul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei în Scythia Minor. Aşa cum ne încredinţează cercetătorii, locul în care a sălăşluit şi s-a rugat a fost peştera unde, actualmente, există o mănăstire. Lăcaşul de cult este unicat în spaţiul monastic, incluzînd primul altar creştin de pe teritoriul românesc. În apropierea mănăstirii se află un izvor, care, asemenea celui de la mănăstirea Dervent, este atribuit Sfîntului Apostol Andrei, după ce a acesta a lovit piatra cu toiagul. Momentul aşteptat de toţi pelerinii care poposesc la această mănăstire este reprezentat de accesul în Peştera Sfîntului Andrei. Aici se află relicvariul care ce conţine o parte din moaştele Sfîntului Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de Mitropolia Kefaloniei, din Grecia.

Taguri articol


12