Mii de persoane au participat slujba de Bobotează de la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de persoane au participat slujba de Bobotează de la Constanţa

Eveniment 06 Ianuarie 2025 / 15:21 238 accesări
Foto: Arhiepiscopia Tomisului

Foto: Arhiepiscopia Tomisului

La slujba de Bobotează de la Constanţa au participat mii de persoane. Slujba de Sfințire Mare a Apei a fost oficiată de IPS Teodosie, în Portul Turistic Tomis din Constanța.

Arhiepiscopul Tomisului a străbătut traseul într-o caleașcă, la fel ca în anii anteriori. Unii dintre credincioși au însoțit procesiunea de la catedrală, în timp ce alții au ales să se îndrepte direct spre Portul Tomis, unde, înainte de ora 12:00, un sobor de preoți și diaconi, condus de Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de Sfințire Mare a Apei.

Arhiepiscopul Tomisului a fost la un pas să cadă la slujba de sfințire a apei pentru Bobotează.
Înaltul prelat s-a împiedicat și era să cadă, fiind salvat de intervenția promptă a unui preot din apropiere.

„2025 este un an care se arată luminos, frumos, să fie tot anul ca seninul de astăzi, să ne aducă roade, să avem discernământ în tot ce facem. Să alegem întotdeauna binele, să fugim de rău. Puneţi-vă în mintea şi inima dumneavoastră un ideal frumos pentru anul acesta. Să fiţi mai productivi, mai rugători, mai aproape de Dumnezeu şi mai aproape de semeni, pentru că astăzi ne-am luminat cu Duhul Sfânt şi acest Duh Sfânt îl putem păstra în sufletele noastre, în rugăciunea de fiecare zi. Să nu fie zile fără rugăciune, că acelea sunt zile negre”, a spus IPS Teodosie.

La încheierea ceremoniei religioase, cele 200.000 de PET-uri cu apă sfințită au fost distribuite credincioșilor. Carele cu apă sfințită, trase de boi și măgari, au circulat pe principalele bulevarde din Constanța, astfel încât preoții să poată oferi apă sfințită celor care nu au reușit să participe la ceremonie.



Ştiri recomandate

12