Mii de cetăţeni români vizitează anual sediul Parlamentului European (PE) de la Bruxelles. Unii dintre ei se deplasează pe cont propriu sau sînt invitaţi de către cei 35 de deputaţi europarlamentari ai României. Administratorul Unităţii Vizite şi Seminarii din cadrul Direcţiei Generale de Comunicare a PE, Mariana Cosac, susţine că peste 10.000 de persoane din România au vizitat sediul PE în ultimii trei ani, din care jumătate doar în 2008. Mariana Cosac a declarat că o parte dintre vizitatori s-au deplasat la Bruxelles pe cheltuiala PE, deputaţii europeni dispunînd de un buget de 400 de euro pentru fiecare din cei o sută de invitaţi pe care îi poate avea, fiecare, într-un an. Cei 35 de deputaţi români au folosit această facilitate în proporţie de 95%. În total, în 2008, au fost organizate 138 de grupuri de vizitatori români, respectiv peste 5.000 de persoane. \"Nu avem control asupra membrilor grupurilor invitate de deputaţi, dar avem persoane şi din mediul rural, unde informaţia privind activitatea europarlamentarilor ajunge mai greu. Încercăm să acoperim toate judeţele şi dăm prioritate celor din zona rurală, din care provin circa 40% dintre vizitatori\", a declarat administratorul. În ceea ce priveşte bugetul de care dispun cei 35 de deputaţi români, Cosac a spus că nu există unul prestabilit, dar că suma maximă ce poate fi cheltuită cu un invitat este de 400 de euro. PE finanţează, anual, cu 25 de milioane de euro facilitatea întîlnirilor între electoratul din ţările comunitare şi aleşii europeni.