PNL Cluj a strâns peste 3.600 de semnături pentru demiterea Robertei Anastase şi a trimis 100.000 de scrisori clujenilor, în care preşedintele Camerei Deputaţilor este acuzat de furt la votul de la Legea pensiilor. Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat că liberalii clujeni au încheiat acţiunile de pichetare a sediului PDL Cluj, prin care au vrut să îi sensibilizeze pe locuitorii municipiului Cluj-Napoca în legătură cu acţiunile „ilegale” ale Robertei Anastase. “Pe site-ul meu am primit 785 de semnături pe petiţia on-line lansată împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor. Avem de-a face cu un hoţ pus de PDL în fruntea Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi cerem demiterea acesteia”, a spus Uioreanu. Aproximativ 20 de liberali, printre care deputatul Horea Uioreanu şi senatorul Marius Nicoară, au pichetat, duminică, sediul PDL Cluj, în ultima acţiune a campaniei începute în 15 noiembrie şi îndreptate împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor.