Mii de spectatori au răspuns invitaţiei la bal... pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Festivalul Mamaia Fairytale:

Mii de spectatori au răspuns invitaţiei la bal... pe litoral

Cultură 15 Iulie 2017 / 18:44 2181 accesări

În toiul verii, pe o căldură toridă, calmată de plăcuta briză adusă de Marea Neagră, litoralul românesc înflorește prin intermediul unui eveniment unic, până acum, pe malul mării: Festivalul Mamaia Fairytale, ediția I, 2017. Asociația Eurocult și Primăria Municipiului Constanța vor oferi constănțenilor și turiștilor aflați pe litoral o vară plină de farmec și culoare.

Vineri, 14 iulie, de la ora 20:30, în Piațeta Casino din Mamaia, a avut loc deschiderea Festivalului „Mamaia Fairytale”, cu un spectacol-concert extraordinar, susținut de Orchestra Simfonică a evenimentului, condusă de maeștrii baghetei dirijorale Gheorghe Stanciu și Radu Ciorei, alături de corul evenimentului și de Baletul Fairytale (care a interpretat fragmente de balet clasic în coregrafia cunoscutului Horațiu Cherecheș). Împreună cu toți aceștia, au evoluat pe scena „Mamaia Fairytale” unii dintre cei mai apreciați soliști vocali ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, din Constanța: Daniela Vlădescu (manager al instituției mai sus menționate), Marius Eftimie, Smaranda Drăghici, Răzvan Săraru, Laura Eftimie, Lucia Mihalache și Constantin Acsinte. Amfitrionul serii a fost apreciatul actor Silviu Biriș.

Spectatorii s-au adunat într-un număr impresionant, peste 3.000, umplând spațiul din fața scenei până la refuz, pentru a se bucura de muzica oferită de cei de pe podium. Repertoriul ales de către cei doi dirijori a fost variat, alternând uverturi celebre cu cele mai cunoscute arii și duete din opere, operete și muzicaluri. Mozart, Verdi, Șostakovici, Johann Strauss-tatăl, Johann Strauss-fiul, Franz von Suppe, Bizet, Jacques Offenbach, Prokofiev, Gounod și Puccini – toți aceștia au fost prezenți prin superbele lor compoziții, transmise prin vocile pline și catifelate ale soliștilor, prin forța corului, prin magia baghetei dirijorale și prin eleganța balerinilor. Partea a doua a spectacolului a fost marcată și de un scurt moment omagial dedicat Zilei Naționale a Franței de maestrul Radu Ciorei, care s-a întors spre public și a adresat urarea „Vive la France!”

Momente remarcabile au oferit: Daniela Vlădescu, prin forță și eleganță în aria Berthei (din opereta „Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino), Smaranda Drăghici, prin interpretarea plină de candoare și virtuozitate din Aria Păpușii (din opera „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach), Răzvan Săraru, prin puterea și anduranța vocii în „Nessun dorma” (din „Turandot” de Giacomo Puccini), Marius Eftimie, prin verva scânteietoare din celebra arie a lui Figaro (din „Nunta lui Figaro” de Mozart), Laura Eftimie, prin trilurile înălțătoare din cupletul Adelei (din opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul), Lucia Mihalache, prin nerv și o voce sclipitoare în ariile Elizei Doolittle (din muzicalul „My Fair Lady” de Frederick Loewe), și Constantin Acsinte, prin umor și profunzimea vocii în aria lui Alfred P. Doolittle (din același muzical). Nici corul nu s-a lăsat mai prejos, interpretând la un nivel artistic ridicat ansambluri cunoscute din operele „Nabucco” (Corul Sclavilor), „La Traviata” (Corul țigăncușelor și Corul matadorilor) și „Trubadurul” (Corul Țiganilor) de Giuseppe Verdi. Iar Baletul Fairytale a încântat, pe lângă numeroase intervenții de-a lungul serii, și în fragmentul din baletul „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev, în coregrafia exuberantă a lui Horațiu Cherecheș.

La finalul concertului, maestrul Gheorghe Stanciu, unul din cei mai cunoscuți și aplaudați dirijori români, a declarat: „Mă bucur foarte mult că s-a realizat această acțiune și acest concert. Am vrut ca repertoriul să fie variat. Adică operă, operetă. Music-hall mai puțin, dar oricum, trebuie să existe toate genurile. Pentru că prinde foarte bine la public”. Într-adevăr, spectatorii numeroși s-au lăsat transpuși de magia muzicii clasice și au fost încântați și de un spectaculos foc de artificii la final.

În această seară, Festivalul „Mamaia Fairytale” va continua în Piațeta Casino din Mamaia, de la 20:30, cu un spectacol extraordinar, „Ediție specială” cu Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele și Radu Captari, urmat de concertul trupei Vunk. Iar mâine seară, de la 19:30, cei mici se vor bucura de spectacolul „Un cântec – un dans – o poveste”. Sunteți așteptați să vă bucurați de magia, farmecul și culoarea inedite de pe litoralul cultural românesc.

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociației Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genți (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.



12