Polițiștii din Maramureș au reușit să confiște aproape 36.000 de țigări de contrabandă, în urma unei acțiuni organizate duminică în orașul Târgu Lăpuș. Oamenii legii spun că au oprit în trafic, pe strada Tineretului, un autoturism la bordul căruia au fost descoperite 1.798 de pachete netimbrate, introduse în țară din Ucraina. Luat la întrebări, șoferul mașinii, un individ de 40 de ani, din Baia Mare, a declarat că nu are acte de proveniență pentru marfa respectivă, evaluată la suma de 20.000 de lei. "Față de conducătorul auto s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă", se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Română.