Litoralul românesc s-a confruntat în aceste zile cu un fenomen de înflorire algală de o amploare foarte mare. Algele ajunse la mal nu le sînt deloc pe plac turiştilor veniţi în concediu la malul mării. „Este insuportabil mirosul de alge. Am încercat să stăm mai departe de mal, dar nu s-a putut. Pe lîngă faptul că miros urît, s-au mai făcut şi aşa, ca o pastă, şi nici nu îţi mai vine să intri în apă. De mine ne mutăm în altă parte, unde nu este aşa mizerie“, a spus Valentin Zorman, din Sibiu. Angajaţii Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral (DADL) au strîns de pe plaje o cantitate de peste 2.000 de tone de alge, însă acestea au apărut în continuu. „Pe plaja din staţiunea Mamaia nu mai există alge, cu excepţia zonei Malibu, unde, din cauza lipsei curenţilor, precum şi a retragerii liniei mării cu aprox. 15 metri, s-a format un amestec de resturi algale aflate în descompunere şi nisip, care provoacă un miros greu de suportat pentru turişti. Din cauza faptului că aceste resturi algale aflate în descompunere au intrat în amestec cu nisipul, DADL poate interveni doar prin aducerea de aport de nisip din zonele limitrofe excedentare. Noi sperăm să remediem situaţia în cel mai scurt timp“, a declarat directorul DADL, Laurenţiu Marin. Eutrofizarea sau înflorirea algală este un fenomen care apare în timpul verii, cînd, la temperaturi ridicate, cresc şi concentraţiile de nutrienţi din apă. Procesul de eutrofizare este cauzat de cantităţile mari de substanţe nutritive prezente în apă, care, în asociere cu diferiţi poluanţi, au un efect negativ, de reducere a biodiversităţii. Directorul DADL a mai spsus că instituţia aşteaptă finanţarea pentru un proiect de aproximativ 140 milioane de euro, care poate rezolva şi problema algelor. „După cum se ştie, a fost făcut un master plan pentru zona costieră de către japonezii de la JICA. În baza acestui master plan am făcut un proiect cu finanţare din Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Banii alocaţi de Uniunea Europeană, 139 de milioane de euro, există şi sînt destinaţi reabilitării plajelor Mării Negre. Este vorba de fapt de o serie de lucrări hidrotehnice formate din diguri, recife, înnisipări, care vor stopa eroziunea costieră şi vor opri afluxul de alge. Proiectul trebuie să se desfăşoare pe o perioadă de 15 ani. În prima fază se va interveni la Mamaia, Constanţa şi Eforie, unde eroziunea costieră este mai mare“, a explicat Laurenţiu Marin. Pînă atunci, războiul cu algele continuă.