PROBLEME DE EFECTIV. Înaintea ultimei etapei a turului Ligii a II-a, când va întâlni pe teren propriu Gloria Buzău, sâmbătă, de la ora 11.00, FC Farul se confruntă cu mari probleme de efectiv. Pe lângă Cristocea şi Diogo, accidentaţi de mai multă vreme, la meciul de sâmbătă ar putea să absenteze şi mijlocaşii Cosmin Matei, contractură musculară, Bogdan Andone, contuzie puternică la genunchiul piciorului drept, şi Andrade, dureri la muşchii inghinali. Cei trei au făcut doar alergări uşoare la antrenamentul de ieri şi vor afla abia vineri dacă vor putea să joace împotriva buzoienilor. “Sunt probleme de efectiv, dar sperăm să se rezolve până la ora partidei. Vom avea un meci greu, însă trebuie să câştigăm cele trei puncte. Nu depinde doar de noi să încheiem turul pe locul secund, dar este important să ne păstrăm aproape de locurile care aduc promovarea”, a spus antrenorul principal al Farului, Gică Butoiu. În schimb, fundaşul Paul Papp va reveni sâmbătă, după ce şi-a ispăşit suspendarea cauzată de cumulul de cartonaşe galbene.
TEEKLOH REVINE LA NAŢIONALĂ. După ce a marcat duminică al doilea gol al său de la venirea la FC Farul, Ben Teekloh a primit ieri încă o veste bună. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani a fost rechemat la naţionala Liberiei de către noul selecţioner, fostul internaţional nigerian Sunday Oliseh, după un an de absenţă. “În luna ianuarie, va fi o pregătire centralizată şi vom juca mai multe meciuri amicale, iar oficialii federaţiei m-au anunţat că sunt printre cei selecţionaţi”, a spus Teekloh. Până atunci, jucătorul Farului şi-a propus să obţină sâmbătă a treia victorie consecutivă cu formaţia de pe litoral: “Trebuie să învingem sâmbătă şi să sperăm că Sportul se va împiedica pe teren propriu, pentru a încheia turul pe locul secund. Oricum, dacă luăm încă trei puncte, vom avea o vacanţă relaxată şi ne vom putea gîndi cu optimism la retur”. Teekloh va pleca pe 11 decembrie în ţara natală, urmând ca Sărbătorile de iarnă să le petreacă în Minnesota (SUA), unde se află o mare parte a familiei sale.