Jurnalistul şi scriitorul ceh Martin Danes explică, într-un articol postat pe Rue89, intitulat “De ce cehii îl detestă pe Milan Kundera”, care sînt motivele pentru care scriitorul nu este iubit în ţare sa natală. Potrivit acestuia, se pare că cehii nu pot ignora nici bănuiala că scriitorul, care trăieşte acum la Paris, ar fi colaborat cu instituţiile comuniste, dar nici nu pot să-i ierte exilul benevol, prelungit şi după căderea regimului comunist. Cehii, susţine răspicat Martin Danes, nu se exilează, pentru că abandonarea ţării echivalează cu un act de trădare. “Nu putem ierta plecarea unui ceh, atunci cînd fugarul nici măcar nu se repatriază, umil, în ţara sa natală. Kundera nu s-a întors. Mai mult, şi-a consumat ruptura schimbîndu-şi limba în care scrie”. Mai mult, Martin Danes reia episodul din octombrie 2008, cînd săptămînalul “Respekt” l-a acuzat pe Milan Kundera de delaţiune, înţelegînd îndepărtarea de ţară a scriitorului prin prisma sentimentului de vinovăţie pe care acesta l-ar resimţi. Potrivit hebdomadarului, scriiitorul l-ar fi turnat serviciilor de poliţie politică pe Miroslav Dvoracek, care a fost ulterior arestat şi încarcerat timp de 14 ani. Milan Kundera a comentat atunci laconic dezvăluirile, negînd orice delaţiune. În cartea apărut recent în Franţa, însă, intitulată “Une rencontre”, scriitorul pare a răspunde acuzelor într-o manieră care-l arată şi mai vinovat, comentează Danes. “În epoca procurorilor, ce mai înseamnă viaţa? O suită lungă de evenimente făcute pentru a disimula, sub suprafaţă înşelătoare, Vina”, scrie Milan Kundera, în capitolul consacrat lui Bertolt Brecht.

Cehii nu pot înţelege de ce Kundera, dacă este nevinovat aşa cum pretinde, nu s-a întors în ţara natală, de vreme ce din 1989 există o lege prin care pot fi restituite toate bunurile confiscate în comunism, iar actualul preşedinte Vaclav Klaus le-a transmis compatriţilor exilaţi că “emigrarea nu mai este o soluţie”. Nici tensiunile dintre Milan Kundera şi Vaclav Havel, marcate de polemici publice privind interpretarea evenimentelor din 1968, nu-l ajută pe scriitor să recîştige inima compatrioţilor săi, mai ales că, în divergenţele cu Vaclav Havel, acesta joacă rolul patriotului sacrificat pentru ţară, iar Milan Kundera pe cel al egoistului care trăieşte doar pentru sine. De altfel, în cei 13 ani în fruntea statului, preşedintele Havel a decorat zeci de personalităţi culturale, dar nu a amintit nicioadată numele lui Kundera.

Exilat în Franţa din 1975, Milan Kundera vorbeşte puţin, laconic chiar, despre propriul trecut, biografia oficială amintind doar că s-a născut în Moravia, la Brno, într-o familie de muzicieni. Tînărul Kundera s-a apropiat de marxism şi s-a înscris în Partidul Comunist, la 20 de ani. Exclus pentru an, revine în partid şi-şi publică prima scriere, un volum liric intitulat “Omul, această mare grădină”, în 1953 şi încă două lucrări în proză, “Ultimul mai” din 1955, dedicată lui Juliu Fucik, unul dintre eroii rezistenţei comuniste din Cehoslovacia în cel de-al Doilea Război Mondial şi “Monologuri” din 1957. Pînă în mai 1968 este cunoscut ca unul dintre reformatorii din interior ai Partidului Comunist, dar episodul \'68 îl aruncă în dizgraţie, iar Kundera emigrează în Franţa, unde publică imediat, la prestigioasele ediţii Gallimard, romanul “Gluma”. Franţa, care tocmai se trezeşte din utopia comunistă, îl adoptă pe scriitor, care predă, pe rînd, la Rennes 2 şi la Ecole des Hautes Etudes. Continuă să scrie în limba natală, iar romanele sale devin etaloane pentru literatura de sub comunism. Abia în 1985 apare primul roman al lui Milan Kundera scris în limba ţării de adopţie, “Lentoarea”, urmat de romanul “Identitatea”.