Cântăreaţa americană Miley Cyrus are o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger, cei doi fiind fotografiaţi în timp ce se sărutau în public, la un meci de fotbal, în Los Angeles. Miley Cyrus şi Patrick Schwarzenegger, care au mai avut o relaţie de scurtă durată în anul 2011, au imortalizat, la rândul lor, momentul în care se sărutau, într-un selfie care a fost realizat de fiul în vârstă de 21 de ani al actorului de origine austriacă Arnold Schwarzenegger.
Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus, în vârstă de 21 de ani, a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi ”Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cei mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiică a interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, ”Bangerz”, care include hituri precum ”We Can't Stop” şi ”Wrecking Ball”, care au fost promovate prin clipuri provocatoare. În ultima vreme, Miley Cyrus s-a aflat în atenţia presei internaţionale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse la începutul lunii noiembrie, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa ”Wrecking Ball”. Totodată, dansul ei lasciv şi simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, au scandalizat opinia publică internaţională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă modă în showbizul internaţional, în 2013: twerkingul (dans lasciv în poziţie aplecată, cu ondularea exagerată a bazinului).
Patrick Arnold Shriver Schwarzenegger, născut pe 18 septembrie 1993, actor şi model, este unul dintre cei patru copii pe care Arnold Schwarzenegger îi are cu fosta sa soţie, Maria Shriver.