Toată tărăşenia cu mişcările lascive care i-au supărat pe puritanii care au urmărit gala MTV de la Los Angeles are, în sfârşit, efectul scontat. Miley Cyrus se poate mândri cu primul său hit aflat pe prima poziţie în Billboard Hot 100. E drept că nu este piesa „We Can't Stop”, cântată cu prea mult foc în cadrul galei MTV, ci noul single „Wrecking Ball”. Noua piesă a lui Miley Cyrus a făcut un salt de 21 de locuri şi a detronat piesa lui Katy Perry, „Roar”. „Wrecking Ball” are succes şi pe YouTube, cu peste 100 de milioane de vizualizări de când a fost postată, pe 9 septembrie. Piesa este pe primul loc şi pe Spotify, cu 2,5 milioane de descărcări în SUA.
Era şi cazul să iasă soarele pe strada starletei, după ruperea logodnei cu Liam Hemsworth. În plus, actorul australian i-a întins ramura de măslin şi o lasă să păstreze inelul de logodnă. Aparent, Miley Cyrus a fost cea care a decis să pună capăt relaţiei lor, fiind din ce în ce mai înclinată să creadă zvonurile cu privire la atracţia pe care logodnicul său o are faţă de January Jones. În plus, relaţia lor era tot mai tensionată deoarece Liam Hemsworth era tot mai puţin dispus să înţeleagă strategia de promovare a lui Miley Cyrus, care se bazează pe controversă şi gesturi sexy sau obscene. Paharul s-a umplut cu numărul de la gala MTV şi nu a mai fost cale de întoarcere. Miley Cyrus a renunţat să îi mai urmărească contul de Twitter, ceea ce s-a tradus prin ruperea logodnei, fapt confirmat de impresarul lui Liam Hemsworth. Inelul de logodnă are un diamant de 3,5 carate, cu o montură de aur de 18 carate, o creaţie semnată de Neil Lane, estimată la 250.000 de dolari. „Liam vrea ca Miley să păstreze inelul. Nu vrea să i-l ceară înapoi şi vrea să îl păstreze ca pe o amintire a poveştii lor de dragoste”, a mai declarat impresarul actorului australian, care nu mai dă nicio şansă împăcării.
Abia au confirmat despărţirea, că se pare că fiecare şi-a şi găsit consolarea. Liam Hemsworth a fost surprins în braţele actriţei mexicane Eiza Gonzales, iar despre Miley Cyrus se zvoneşte că s-ar fi cuplat cu producătorul Mike WiLL Made It, pe numele real Michael Williams, alături de care a lucrat la noul său album, intitulat „Bangerz”, dar şi la clipul piesei „We Can't Stop”. „Toată lumea ştie că sunt împreună. Mike este foarte protector cu ea”, a declarat o sursă. Oricum, Miley Cyrus va fi foarte ocupată să îşi promoveze noul album, a cărui lansare oficială va avea loc pe 8 octombrie.