Miley Cyrus, victima unei farse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miley Cyrus, victima unei farse

Monden 04 August 2012 / 00:00 415 accesări

Echipaje de poliţie şi pompieri, elicoptere şi echipe speciale trimise la una din locuinţele actriţei Miley Cyrus, cunoscută în lumea întreagă graţie serialului Disney ”Hannah Montana”, au fost ştirea momentului, pentru câteva ore. Oamenii legii au primit un apel de urgenţă în care cineva raporta o luare de ostatici şi o victimă în casa tinerei actriţe. Totul s-a dovedit a fi doar o farsă de prost gust.

Apelul la linia de urgenţă i-a pus pe jar pe oamenii legii din oraşul american Studio. Echipele speciale au înconjurat imediat proprietatea actriţei Miley Cyrus, în vârstă de 19 ani. Echipaje de pompieri şi paramedici erau pregătite să intervină, un elicopter survola casa iar lunetiştii erau pregătiţi să elimine atacatorul. După minute bune de tensiune, oamenii legii au descoperit adevărul... Totul a fost doar o glumă proastă: nici actriţa şi nici altcineva din staff-ul sau anturajul său nu se aflau la nou achiziţionata locuinţă. Potrivit jurnaliştilor americani, un nou tip de farsă pune pe jar echipele speciale de intervenţie. Denumită ”Swatting”, farsa presupune raportarea la linia de urgenţă a unui eveniment violent, ca o luare de ostatici, astfel încât, echipele de elită Swat să fie trimise la adresă.

Taguri articol


12