Miliardele şeicilor, ambuteiaj la vamă, în drum spre Dobrogea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ambasadorii ţărilor arabe, la Constanţa

Miliardele şeicilor, ambuteiaj la vamă, în drum spre Dobrogea

Eveniment 27 Martie 2014 / 00:00 3118 accesări

ATRACTIVITATE Înainte de ‘89, Dobrogea, cu litoralul său, era una dintre cele mai importante atracţii turistice din ţară, pentru că, pe lângă sindicaliştii care veneau în fiecare vară în staţiunile de pe litoral, erau prezenţi mereu turişti polonezi, cehoslovaci, ruşi sau din ţările nordice. După Revoluţie, turismul de pe litoral a cunoscut un declin abrupt. Schimbarea a venit după anul 2000, când, odată cu înnoirea administraţiei locale, staţiunea Mamaia şi Constanţa au reînviat. După 14 ani, Constanţa şi Mamaia în special sunt printre cele mai căutate locaţii din România, mai ales de către cei care vor distracţie. Nu de puţine ori, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus că una dintre cheile dezvoltării este atragerea turiştilor din ţările arabe, care mustesc de bani. Şi iată că vorbele sale au ajuns la urechile arabilor, care şi-au îndreptat atenţia către litoral. În această idee, o delegaţie a ţărilor arabe, formată din cinci ambasadori din Arabia Saudită, Palestina, Irak, Sudan şi Quatar, s-a aflat, ieri, la Constanţa, unde a discutat cu autorităţile publice locale - Prefectură, Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa - posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-arabe în privinţa investiţiilor în judeţ.

BEŢE-N ROATE Potrivit conducătorului delegaţiei, ambasadorul statului Palestina, Ahmad Bader Aqel, oamenii de afaceri arabi sunt interesaţi de dezvoltarea unor investiţii în domeniul infrastructurii, turismului şi agriculturii. “Avem foate mulţi bani, sute de miliarde de dolari, pe care dorim să-i investim în România, în special în Dobrogea, care are deschidere la mare şi un mare port. Asta este un mare avantaj. Însă cele mai atractive domenii pentru noi sunt agricultura şi energia. Sunt zone unde putem colabora excelent”, a spus ambasadorul Palestinei. Din păcate, spune demnitarul, colaborarea dintre ţările arabe şi România nu este atât de bună pe cât ar fi trebuit. Şi asta din cauza legislaţiei anevoioase din ţara noastră. “Schimbul economic dintre România şi ţările arabe a ajuns la trei miliarde de dolari şi este în continuă creştere. Dar, în comparaţie cu alte state din jur, suma este foarte mică. Spre exemplu, Serbia, Bulgaria sau Ucraina încurajează mult mai mult colaborarea. În aceste ţări poţi cumpăra orice, dar în România, un arab nu poate să achiziţioneze o bucăţică de pământ. Aşadar, legislaţia trebuie remodelată”, a afirmat demnitarul.

PENTRU SUA, UN ARAB OBŢINE O VIZĂ ÎN 24 DE ORE, DAR PENTRU ROMÂNIA ESTE NEVOIE DE DOUĂ LUNI

VIZELE, ETERNA POVESTE O altă problemă cu care se confruntă arabii este cea a vizelor, pe care le obţin foarte greu. “Pentru SUA, un arab obţine o viză în 24 de ore, dar pentru România este nevoie de două luni. Sistemul de vize este greoi şi este păcat, pentru că foarte mulţi arabi cu bani ar dori să viziteze România”, a adăugat ambasadorul. El a spus, de asemenea, că în timpul vizitei la Constanţa a avut o discuţie şi cu reprezentanţii operatorului regional de apă RAJA, în vederea unei colaborări. “Avem nevoie de experienţa RAJA în ceea ce priveşte calitatea apei potabile”, a mai afirmat Ahmad Bader Aqel. La rândul său, prefectul Constanţei, Radu Volcinschi, a declarat, după întâlnirea cu ambasadorii, că judeţul are o deschidere pentru oamenii de afaceri din ţări arabe, care pot investi în Portul Constanţa, Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, agricultură sau turism. La rândul lui, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Cristian Darie şi-a exprimat dorinţa ca o nouă întâlnire să aibă loc la momentul demarării unor proiecte comune concrete, iar viceprimarul Decebal Făgădău a prezentat salutul primarului Radu Mazăre, asigurându-i pe cei prezenţi că, de acum înainte, relaţiile româno-arabe vor deveni mai pragmatice.



12