Milioane de dolari şi euro, în ascunzătorile fostului preşedinte tunisian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Milioane de dolari şi euro, în ascunzătorile fostului preşedinte tunisian

Externe 21 Februarie 2011 / 00:00 369 accesări

Ascunzători secrete, conţinând sume importante de bani, aur şi diamante au fost descoperite de serviciile speciale tunisiene, în urma unei percheziţii efectuate în palatul preşedintelui tunisian Zine al-Abidine Ben Ali, înlăturat în luna ianuarie de la putere, a relatat ieri Reuters, cu referire la o emisiune difuzată de televiziunea de stat din Tunisia. Pe timpul când se afla la putere, acesta îşi amenajase mai multe ascunzători secrete în bibliotecă. Valoarea bunurilor descoperite nu a fost încă estimată, dar televiziunea tunisiană a informat că au fost descoperite milioane de dolari şi euro. Se aşteaptă ca valorile găsite să fie transferate spre a răspunde nevoilor populaţiei. Anterior, Guvernul interimar din Tunis declarase că intenţionează să utilizeze bunurile aparţinând lui Ben Ali în lupta împotriva sărăciei, însă Elveţia, Canada şi ţări din UE au îngheţat conturile bancare ale fostului preşedinte.

Zine al-Abidine Ben Ali a condus Tunisia din noiembrie 1987. În decembrie 2010, la Tunis au început ample acţiuni de protest ale oamenilor nemulţumiţi de condiţiile sociale, corupţia endemică şi şomajul galopant. În zilele fierbinţi ale revoltelor, Ben Ali, împreună cu familia sa au fugit în Arabia Saudită, iar la o zi după fuga sa i-au fost retrase prerogativele. Potrivit datelor ONU, în timpul tulburărilor din Tunisia, 219 persoane şi-au pierdut viaţa şi încă 510 au fost rănite. Daunele materiale provocate statului de Revoluţia Iasomiei au fost estimate la 1,6 miliarde de euro.

Pe de altă parte, circa 4.000 de persoane protestau ieri la Tunis cerând demisia Guvernului de tranziţie condus de Mohamed Ghannouchi, formarea unei adunări Constituante şi trecerea la un sistem parlamentar. „Demisia premierului”, „Adunare constituantă”, „Independenţa justiţiei”, „Dizolvarea Parlamentului”, „Sistem parlamentar”, „Tunisia este a noastră, opriţi ingerinţele franceze!” - se putea citi pe pancartele manifestanţilor. Mitingul s-a derulat fără violenţe, în piaţă sunt staţionate două blindate, iar militarii observau situaţia de la distanţă. Mohamed Ghannouchi a fost numit premier de Ben Ali în anul 1999, dar este la conducerea Guvernului de tranziţie creat după demisia fostului preşedinte tunisian.

Taguri articol


12