Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va plăti până la 4,54 milioane de lei, fără TVA, pentru asistenţă tehnică la lucrările de construcţie a tronsonului de autostradă Cernavodă-Constanţa. Durata contractului este 48 luni de la data semnării acestuia şi este finanţat de la Banca Europeană de Investiţii. Contractul vizează servicii de arhitectură, de inginerie specializată, de proiectarea urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, precum şi de testări şi analize tehnice. Ofertele pot fi depuse până la 19 aprilie, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mic. Construcţia autostrăzii a fost împărţită în două tronsoane, respectiv Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa, care au o lungime totală de 52 de kilometri. Pentru sectorul de la Medgidia la Constanţa, CNADNR a selectat anul trecut consultantul Consitrans, pentru 11,92 milioane de lei, însă consorţiul format din firmele Search Corporation şi Tehnic Consulting Engineering a contestat licitaţia. Curtea de Apel Bucureşti a decis, în august 2009, anularea procedurii de atribuire. Contractul pentru execuţia tronsonului Cernavodă-Medgidia, în valoare de 634,4 milioane de lei, fără TVA, a fost atribuit companiei Colas, în timp ce la sectorul Medgidia-Constanţa lucrează companiile Astaldi şi Max Boegl, pentru 211 milioane de euro. Pe de altă parte, CNADNR a anunţat, tot ieri, că a semnat cu Societatea de Construcţii în Transporturi un contract de 1,12 milioane de lei, fără TVA, pentru remedierea efectelor surpărilor de pământ din zona km 40+900 al sectorului Bucureşti-Cernavodă. Contractul este finanţat de la bugetul de stat şi este valabil 30 de zile.