Probabil că cel de-al doilea succes al lui Traian Băsescu în impunerea de oameni în funcţiile de conducere ale PDL îl reprezintă, după Emil Boc, promovarea lui Teodor Baconschi în funcţia de primvicepreşedinte.

Intrat târziu în partid, acesta a întâmpinat o opoziţie surdă din partea colegilor care au invocat prevederi statutare, între care şi vechimea sa inexistentă. Insistenţa prezidenţială a avut succes şi, alături de reformiştii care au fost asimilaţi în organigramă mai de milă, mai de silă, în timp ce principiile lor au fost respinse în bloc, Baconschi a obţinut – pe baza bileţelului lobby-ist înmânat de Boc electoratului propriu – funcţia de primvicepreşedinte, alături de Flutur, Frunzăverde şi Anastase. Se poate spune că ministrul de Externe înregistrează cea mai fulgurantă carieră politică: în mai puţin de trei ani, din simplu ambasador – la Paris – şi autor de comentarii elogioase la adresa şefului ţării în gazetele partizane – la funcţia de ministru de Externe şi cea de primvicepreşedinte al partidului de guvernământ! Prezenţa sa în această poziţie are însă o explicaţie cât se poate de pragmatică: este una cu dedicaţie! O dedicaţie căreia noul prim-vice i-a răspuns cu promptitudine, promiţând la alegerile viitoare nu 100.000 de voturi – câte se presupune că i-a adus diaspora, gestionată de el şi de Brânză lui Traian Băsescu - ci un milion pentru PDL!

O asemenea presupunere nu poate decât să şocheze. Şi să inducă aproape cu certitudine planul unei manipulări grosiere. Despre aceasta s-a tot vorbit în ultima vreme şi este strâns legată de proiectul pedelist de introducere în Legea Electorală a votului prin corespondenţă. În prezent, aportul românilor de pretutindeni e limitat de capacitatea oficiilor diplomatice de a pune la dispoziţia rezidenţilor din străinătate logistica necesară votului. Se estimează că doar un procent de până la 10 la sută bat drumurile până la ambasade, unde sunt amenajate centrele de votare, pentru a-şi exprima opţiunile. Corespondenţa – clasică, prin poştă, sau modernă, prin email crează cu totul alte posibilităţi. De ce mizează, însă PDL-ul, pe aceste voturi? În mod normal, soarta unei guvernări ar trebui decisă de cei asupra cărora se exercită în mod direct – cei care sunt beneficiarii sau ne-beneficiarii politicilor prezumate? Ideea este că emigranţii sunt mai puţin sau deloc marcaţi de erorile şi nepriceperea administrativă care au condus la starea rea a majorităţii populaţiei de acasă, unde opoziţia ar avea mai mult success în demersurile sale. În timp ce diaspora poate fi mai uşor convinsă, prin varii metode, că are un cuvânt de spus şi că se ţine cont de acesta, fără a fi direct afectată.

Practic, la Congres, dl Baconschi a promis colegilor săi o operaţiune masivă de fraudare a viitoarelor alegeri prin implicarea partizană nemijlocită a aparatului pe care-l conduce. Şi poporul pedelist a primit cu bucurie această veste, care mai îmblânzeşte neliniştea cu care se priveşte spre orizontul lui 2012 – un orizont în care nici măcar deplina ieşire din recesiune nu este prognozabilă, cu atât mai puţin revirimentul economic care să aducă o schimbare în viaţa de zi cu zi a electoratului. Situaţie în care dl Baconschi şi votul său prin corespondenţă de un milion devine argumentul suprem al continuării unui exerciţiu administrativ benefic pentru administratori şi păgubos pentru administraţi.