Cel puţin 15 persoane au fost ucise luni seară, la Cairo, în cursul unor incidente violente. Două persoane au fost împuşcate, iar alte 13 au murit într-un incendiu care a cuprins un magazin din Cairo. Violenţele nu par să se estompeze chiar dacă informaţii despre starea preşedintelui egiptean demis Mohamed Morsi, ţinut în detenţie de către armată într-un loc secret, au parvenit publicului. Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Securitate Comună, Catherine Ashton, l-a vizitat pe fostul preşedinte, cu care a avut o întrevedere de două ore. Acesta se simte bine şi are acces la informaţii prin intermediul televiziunii şi al presei. Oficialul european a refuzat să dea detalii în legătură cu locul în care se află Mohamed Morsi, arestat după câteva ore de la destituirea sa, la 3 iulie, de către armată, în urma unor manifestaţii prin care se cerea plecarea lui. Oficial, Morsi nu a primit nicio vizită până acum, familia sa plângându-se că nu are acces la el. În cursul nopţii, Catherine Ashton s-a deplasat cu un elicopter militar la locul detenţiei.
Sosită duminică seară în Egipt, şefa diplomaţiei europene a avut convorbiri cu noile autorităţi şi cu membri ai unor formaţiuni islamiste apropiaţi de Morsi. Aceştia au spus, într-un comunicat, că au prevenit-o pe Catherine Ashton că poporul egiptean nu se va retrage de pe străzi şi din pieţe până la revenirea la legitimitatea constituţională. De la destituirea lui Morsi, provenit din rândurile mişcării Fraţii Musulmani, susţinătorii săi organizează cu regularitate manifestaţii. Au lansat un apel la o manifestaţie de un milion de persoane, cerând revenirea în funcţie a primului preşedinte egiptean ales în mod democratic. Sunt încurajaţi şi de sprijinul unei părţi a comunităţii internaţionale. Franţa, de exemplu, a cerut în mod oficial eliberarea fostului preşedinte egiptean.
Grupări islamiste i-au transmis şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, că manifestaţiile vor continua până la revenirea la legitimitatea constituţională. Totodată, militanţi al-Qaida ar fi aderat la protestul declanşat pe o perioadă nedeterminată în piaţa al-Nahda, de lângă Universitatea din Cairo, ocupată de susţinători ai mişcării Fraţii Musulmani. Actualele autorităţi egiptene au cerut în mod repetat manifestanţilor de lângă moscheea Rabia al-Adawiya şi din zona Universităţii din Cairo să se disperseze, dar protestatarii se supun doar liderilor Fraţilor Musulmani, care zilnic fac apel prin intermediul internetului să continue acţiunile de protest. Ministerul egiptean de Interne a avertizat deja că acţiunile de protest din Rabia al-Adawiya şi al-Nahda vor fi oprite prin forţă în zilele următoare.