Militantul islamist arestat luni în Germania a fost găsit mort în celulă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militantul islamist arestat luni în Germania a fost găsit mort în celulă

Externe 13 Octombrie 2016 / 07:25 613 accesări

Militantul islamist arestat luni în estul Germaniei sub acuzaţia că ar fi plănuit comiterea unui atentat a fost găsit mort în celulă, existând suspiciuni că s-a sinucis, afirmă surse judiciare citate de revista Der Spiegel.

Sirianul Jaber al-Bakr, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit mort în celula penitenciarului în care era încarcerat, în oraşul Leipzig.

Conform unor surse judiciare citate de revista Der Spiegel şi de agenţia DPA, militantul islamist s-a sinucis prin spânzurare.

Jaber al-Bakr fusese vizat câteva zile de raiduri ale poliţiei germane efectuate în orăşelul Chemnitz, situat în apropiere de oraşele Dresda şi Leppzig. A reuşit să scape de poliţie, dar a fost imobilizat de alţi imigranţi sirieni care l-au predat autorităţilor.

Conform autorităţilor germane, refugiatul sirian - acuzat că plănuia comiterea unui atentat de amploare la un aeroport - ar avea legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic.

Taguri articol


12