Umilinţa la care sunt supuşi românii care au nevoie de ajutorul de stat, sub orice formă ar fi el, atinge cote inimaginabile. Un militar în rezervă din Arad, fără un picior şi cu decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara potrivit căreia are un handicap fizic permanent, este chemat periodic de autorităţi la reevaluare medicală, bărbatul depunând o plângere penală pentru abuz în serviciu. Arădeanul Gabriel Mitroi (56 ani) a rămas fără piciorul drept în aprilie 2011, acesta fiindu-i amputat de către medici din cauza unei infecţii dezvoltate pe fondul diabetului avansat, ulterior bărbatul depunând la autorităţi dosarul pentru încadrare în grad şi tip de handicap, în vederea obţinerii unor drepturi legale. În urma evaluării medicale, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CSEPAH) din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a decis ca bărbatul să fie încadrat la gradul de handicap grav fără drept de asistent, fapt contestat de Gabriel Mitroi în instanţă, acesta cerând şi un asistent. Procesul s-a judecat la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, iar arădeanul a obţinut sentinţă definitivă şi irevocabilă. Instanţa a decis că bărbatul trebuie încadrat la gradul de handicap grav cu drept de asistent. Judecătorii au mai decis ca Mitroi să primească daune morale de 8.000 de lei, plus 10.000 de lei reprezentând diferenţa de indemnizaţie - de circa 60 de lei pe lună - de la momentul dobândirii handicapului şi până la data sentinţei. De asemenea, instanţa a decis plata retroactivă a salariului lunar al asistentului personal la care bolnavul ar fi avut dreptul. "În urma acestei sentinţe, CSEPAH şi celelalte autorităţi implicate s-au conformat, mi-au făcut reîncadrarea în gradul de handicap şi mi-au plătit toate drepturile restante. Cu toate acestea, CSEPAH continuă să mă cheme şi de trei ori pe an la reevaluare medicală, ameninţând că risc să mi se retragă drepturile dacă nu mă prezint", a declarat Mitroi. Acesta a prezentat corespondentului Mediafax trei invitaţii primite de la CSEPAH în ultimele luni, cea mai recentă fiind de săptămâna trecută, în toate arătându-se că păstrarea drepturilor depinde de reevaluarea medicală. "Deşi mă deplasez foarte greu, în cârje, la sfârşitul anului trecut m-am prezentat să le arăt că nu mi-a crescut piciorul. Le-am prezentat şi decizia de handicap permanent emisă chiar de ei în baza sentinţei. Cu toate acestea, hărţuirea continuă şi îmi trimit periodic invitaţii la reevaluare medicală", a declarat Mitroi. El spune că se simte hărţuit, pentru că a dat în judecată CSEPAH şi a câştigat procesul, astfel că a decis să depună plângere penală împotriva şefului comisiei, Dan Pârvulescu. "La sfârşitul anului trecut, m-am adresat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi am depus o plângere penală împotriva doctorului Pârvulescu, pentru abuz în serviciu în formă continuată şi calificată contra intereselor persoanei", a declarat Mitroi.
Preşedintele CSEPAH Arad nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor, însă şeful acestuia, Edita Iuhasz, care este directorul DGASPC Arad, spune că a încercat să rezolve "neînţelegerile dintre cei doi". "Cunosc acest caz, în care se pare că există un conflict între domnul Mitroi şi şeful Comisiei de evaluare. Am încercat să rezolv aceste neînţelegeri, dar, din punct de vedere legal, comisia are dreptul să solicite reevaluarea periodică chiar dacă există o situaţie de handicap permanent", a declarat Iuhasz. Militarul în rezervă afirmă că nu va mai da curs invitaţiilor la reevaluare, considerând că "este vorba de o răzbunare a medicilor".