25 Noiembrie 2024, 23:20
Un militar român a fost grav rănit, vineri, în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale spun că militarul grav rănit este plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul. Subofiţerul executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1. În prezent, militarul se află la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa. Batalionul 280 Infanterie îşi are garnizoana la Focşani, iar în 14 ianuarie peste 600 de militari din cadrul batalionului au plecat în teatrul de operaţii din Afganistan, pentru o perioadă de şase luni.