Militari francezi ucişi în Libia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militari francezi ucişi în Libia

Externe 20 Iulie 2016 / 16:12 547 accesări

Trei militari francezi care participau la operaţiuni în Libia au fost ucişi, potrivit Reuters, care îl citează pe ministrul Apărării Naţionale a Franţei, Jean-Yves Le Drian. De la începutul acestui an, de când s-a confirmat faptul că forţele speciale franceze întreprind operaţiuni militare pe teritoriul Libiei, acestea sunt primele victime. Parisul a preluat un rol de conducere în campania aeriană NATO, care a susţinut rebelii ce l-au răsturnat de la conducerea Libiei pe Muammar Gaddafi, în 2011. Din decembrie, aviaţia franceză a întreprins, în Libia, zboruri de recunoaştere. La începutul acestui an, consilierii militari francezi şi forţele speciale au efectuat operaţiuni militare pe teritoriul Libiei, împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, alături de Marea Britanie şi Statele Unite. Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Stephane Le Foll, a reiterat miercuri că forţele speciale franceze operează în prezent în ţările din zona Africii de Nord. Statele occidentale au susţinut unitatea Guvernului Libiei, bazându-se pe faptul că statul libian va solicita ajutor străin în confruntarea cu militanţii SI, distribuind afluxul imigranţilor libieni spre Europa şi restabilind producţia de petrol, pentru a consolida economia Libiei.



12