O comisie de anchetă a criticat testele efectuate pe 716 militari israelieni pentru îmbunătăţirea vaccinului împotriva bacilului antraxului, care ar fi transmis în timpul unor atacuri cu rachetă. Un raport al acestei comisii medicale privind experimentele efectuate la începutul anilor \'90 de centrul biologic din Nes Tziona, din apropiere de Tel Aviv, organism ale cărui activităţi sînt acoperite de secretul apărării naţionale, apreciază că militarii voluntari care au participa la şedinţe de vaccinare nu au fost informaţi în legătură cu eventualele riscuri. Curtea Supremă a autorizat publicarea acestui raport, a cărui existenţă fusese dezvăluită în urmă cu doi ani de un post de televiziune privat. Conform postului public de radio, cîteva zeci de militari vaccinaţi s-au îmbolnăvit ulterior. Unii dintre ei suferă în prezent de epilepsie. Raportul subliniază că aceste teste au fost inutile, deoarece în acea perioadă Israelul dispunea de rezerve de cel puţin un milion de doze de vaccin. Comisia denunţă şi secretul care a învăluit această întreagă operaţiune. Ministerul Apărării a explicat că operaţiunea, supranumită Omer 2, fusese lansată pentru îmbunătăţirea unui vaccin şi pentru protejarea civililor de efectele unui eventual atac cu rachete neconvenţionale. Conform Ministerului, acest obiectiv a fost îndeplinit, iar „Israelul poate proteja pe viitor populaţia civilă de această ameninţare gravă”.