UE intenţionează să trimită aproximativ 1.000 de militari în Republica Centrafricană pentru stabilizarea acestei ţări, a anunţat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe. Numărul vehiculat până în prezent era de 500 de militari. "Avem deja peste 500 de militari. Intenţionăm să dublăm acest număr", a declarat Ashton după reuniunea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a cerut, vineri, UE să accelereze desfăşurarea pe teren a contingentului de pace în Republica Centrafricană, anunţând suplimentarea cu 400 de militari a trupelor franceze. Numeroase ţări europene intenţionează să trimită militari la operaţiunea de stabilizare din Republica Centrafricană. În afară de Franţa, alte cinci state membre UE au propus contribuţii "substanţiale" la misiunea de menţinere a păcii. Armata română va trimite între 30 şi 50 de militari la operaţiunea UE în Republica Centrafricană, conform unor surse diplomatice citate de AFP. Polonia a anunţat că ar putea trimite 140 de militari, un număr aproape echivalent cu cel al trupelor franceze. Georgia, stat aspirant la integrarea europeană, propune trimiterea a peste 100 de militari. Un alt contingent ar putea fi format, potrivit AFP, din militari trimişi de România, Estonia, Letonia şi Portugalia. Fiecare dintre aceste ţări ar urma să contribuie cu câte 30 - 50 de militari. La operaţiunea din Republica Centrafricană vor participa şi trupe spaniole. Mii de oameni au murit, în aproape un an, în confruntările din Republica Centrafricană între miliţii musulmane şi creştine. Violenţele s-au intensificat în martie 2013, Republica Centrafricană fiind afectată de instabilitate încă de la proclamarea independenţei faţă de Franţa, în 1960.