Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina

Externe 11 Mai 2015 / 14:14 1055 accesări

Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, afirmă activişti în domeniul drepturilor omului şi unii dintre aceşti militari, ale căror declaraţii pun la îndoială poziţia Kremlinului, potrivit căruia nu au fost trimise trupe în ţara vecină, relatează Reuters. Însă, potrivit agenţiei, probe ale faptului că ruşi luptă în Ucraina - echipament rusesc în estul ţării, mărturii ale familiilor unor militari şi unor ucraineni care susţin că au fost capturaţi de forţe aeropurtate ruse - sunt "abundente". De asemenea, asociaţi ai lui Boris Nemţov, un critic al Kremlinului asasinat în februarie, urmează să publice în curând un raport prin care, afirmă ei, vor aduce noi dovezi despre prezenţa militarilor ruşi în Ucraina. Cinci militari care au părăsit armata, dintre care doi spun că au preferat ca mai degrabă să facă acest lucru decât să lupte în Ucraina, şi-au povestit experienţele pentru Reuters, în acest material în exclusivitate. Unul dintre ei, originar din Moscova, a declarat că a fost trimis anul trecut la exerciţii în sudul Rusiei, dar a ajuns în Ucraina, cu un convoi de vehicule blindate. "După ce am trecut frontiera, un locotenent-colonel ne-a spus că putem fi trimişi la închisoare dacă nu îndeplinim ordinele. Unii militari au refuzat să stea acolo", a declarat bărbatul, care a făcut parte dintr-o unitate de elită din cadrul Diviziei de tancuri Kantemirovskaia. Reuters precizează că acesta şi-a spus numele, dar a solicitat protecţia anonimatului, temându-se de represalii. Fostul tanchist afirmă că a cunoscut doi militari care au refuzat să rămână acolo. "Au fost duşi undeva. Locotenent-colonelul a spus că au fost deschise anchete penale împotriva lor, dar, în realitate - noi i-am sunat după aceea - erau acasă. Tocmai demisionaseră", spune el. Preşedintele rus Vladimir Putin a dezminţit în mai multe rânduri că Moscova a trimis forţe să-i ajute pe rebelii din estul Ucrainei, unde confruntările armate continuă să facă victime, în pofida armistiţiului din februarie. Un purtător de cuvânt al lui Putin a luat în derâdere asemenea acuzaţii din partea NATO, unor guverne occidentale şi Kievului. Oficialii ruşi susţin că eventuali militari care luptă în Ucraina sunt "voluntari" şi-i ajută pe rebeli pentru că aşa doresc. Foştii militari ruşi care au stat de vorbă cu Reuters, dar şi activiştii din domeniul drepturilor omului, declară că asupra militarilor cărora le era teamă că puteau fi trimişi în Ucraina s-au exercitat presiuni să meargă acolo.



12