Preşedintele Barack Obama a salutat miercuri, de Ziua Independenţei americane, 25 de militari originari din 17 ţări care au devenit cetăţeni ai SUA, în cadrul unei ceremonii organizate în saloanele Casei Albe. Obama a explicat că ”această ceremonie de naturalizare reprezintă o ocazie ideală pentru a sărbători Ziua Naţională, marcând independenţa americană, proclamată în urmă cu 236 de ani”. ”Suntem o naţiune de imigranţi şi o spunem atât de des încât uneori uităm ce înseamnă acest lucru”, a adăugat Obama. Miercuri după-amiază, Obama a primit familiile militarilor la Casa Albă, la un grătar, după care a asistat la un concert al Orchestrei Simfonice Naţionale americane în faţa Capitoliului şi la tradiţionalul foc de artificii din capitala federală Washington.
Imigraţia este una dintre temele mari ale campaniei lui Obama împotriva republicanului Mitt Romney, în vederea alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie. Obama a anunţat, pe 15 iunie, încetarea expulzărilor pe bază de criterii precise a tinerilor studenţi imigranţi fără forme legale, spre mulţumirea alegătorilor hispanici, o sursă importantă de voturi, cu cinci luni înainte de alegeri. Mitt Romney, care şi-a luat o săptămână de vacanţă cu familia la proprietatea sa de la Wolfeboro, în New Hampshire (nord-est), un loc de protipendadă de pe malul Lacului Winnipesaukee, a participat la o paradă de 4 iulie organizată în acest mic oraş din New England. ”Cu atât de multe persoane care continuă să trăiască în lume sub jugul tiraniei, 4 iulie este o ocazie ca noi să apreciem libertatea noastră şi să fim mândri că suntem americani”, a spus Romney.
BEZNĂ ŞI FESTIVITĂŢI ANULATE Aproape un milion de americani sărbătoreau Ziua Independenţei fără curent electric, în timp ce companiile furnizoare lucrau la refacerea liniilor de înaltă tensiune avariate de furtunile ce au afectat estul SUA, săptămâna trecută. Fără aer condiţionat şi frigidere, canicula a fost şi mai apăsătoare pentru americani iar unele oraşe au anulat spectacolele de focuri de artificii de Ziua Naţională, întrucât echipele de pompieri şi poliţia acţionează în continuare în vederea remedierii defecţiunilor provocate de furtuni. Majoritatea pagubelor au fost atribuite unui fenomen meteorologic numit derecho, caracterizat de rafale de vânt de forţa unui uragan, urmate de trăsnete, care au provocat căderea unor copaci pe linii de tensiune, lăsând trei milioane de oameni fără energie electrică. Canicula care a continuat, însă, după furtună, a provocat moartea a 24 de persoane în şapte state, două decese noi înregistrându-se miercuri.