Militarii americani de la Kogălniceanu, în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militarii americani de la Kogălniceanu, în Bulgaria

Justiție 06 Iulie 2010 / 00:00 614 accesări

De aproape o săptămână, puşcaşii marini americani cantonaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu s-au antrenat împreună cu soldaţii bulgari în poligonul de la Novo Selo, Bulgaria. Militarii americani au venit la Constanţa în cadrul programului Forţei de Rotaţie de la Marea Neagră (Black Sea Rotational Force). Ei au participat la activităţi comune cu parteneri din regiunile Caucaz, Balcani şi Marea Neagră, principalul obiectiv al forţei de rotaţie americane fiind cel de a promova stabilitatea regională, formând parteneriate cu naţiunile din regiune. Puşcaşii marini care au participat la antrenamentele din Bulgaria fac parte din First Tank Battalion, care are baza la Marine Corps Air Ground Combat Center Twentynine Palms, din California, SUA. „A fost o experienţă unică. Un antrenament reuşit. Am învăţat foarte multe lucruri. Noi încă nu am fost trimişi în teatrul de operaţii din Afganistan, însă, când acest lucru va avea loc, cred că experienţa acumulată alături de soldaţii americani ne va ajuta foarte mult“, a declarat sg. Raicho Raychev, din cadrul Batalionului 38 Infanterie, Bulgaria. La sfârşitul programului de pregătire, militarii americani şi bulgari au reperat un centru medical din satul Zheravna. „Ne-am simţit ca şi cum am face lumea un loc mai bun. Nu în fiecare zi ai ocazia să vii în asemenea oraşe şi sate mici şi să faci ceva care contează atât de mult pentru cei care care locuiesc aici“, a menţionat cpl. Ryan Hazlitt, din Brownwood, Texas. Pe 4 iulie, de Ziua Independenţei SUA, militarii americani şi bulgari au participat la un turneu de fotbal şi la un grătar tradiţional american. „Avem ocazia să intrăm în contact cu diferite culturi, iar, în acelaşi timp, ei pot vedea o mică parte din tradiţiile de Ziua Independenţei. A fost o experienţă extraordinară, am trăit cu plăcere fiecare minut“, a declarat cpl. Eric Franco, din Wichita Falls, Texas.

Taguri articol


12