În contextul crizei ucrainene, tot mai multe nave militare ale NATO dau târcoale în Marea Neagră. Una dintre acestea este fregata americană „USS Taylor”. Nava a fost mobilizată în Marea Neagră înainte de izbucnirea crizei ucrainene, în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, dar a fost implicată într-un incident în luna februarie şi a fost supusă unor reparaţii în portul turcesc Samsun. Ieri, nava a făcut un popas în Portul Constanţa, unde se află pentru prima dată. Cu acest prilej, comandantul navei „USS Taylor”, comandor Morris Murz, s-a întâlnit cu prefectul Constanţei, Radu Volcinschi, care a menţionat faptul că România, dar mai ales Portul Constanţa, este o poartă de intrare în Europa, iar schimbul de experienţă este un element ce trebuie valorificat. În continuare, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a manifestat respectul faţă de misiunea militarilor americani. De partea cealaltă, Morris Murz a spus că Portul Constanţa este un punct de sprijin pentru navele SUA. Comandantul navei „USS Taylor“, care nu este la prima vizită la Constanţa, s-a arătat încântat de faptul că oraşul a evoluat şi s-a dezvoltat.