Militarii şi-ar putea primi sporurile restante pe lunile mai şi iunie, după ce bugetul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a fost suplimentat cu suma de 84,6 milioane de lei, din care 79,5 milioane de lei vor fi alocate pentru cheltuieli de personal. MApN a anunţat ieri că, pentru plata integrală a drepturilor băneşti pe anul 2009, bugetul MApN a fost suplimentat, printr-o hotărâre de Guvern din 25 noiembrie, cu suma de 84,6 milioane de lei prin cedarea acestei sume din bugetul aprobat ministerului pe acest an, la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. O parte din această sumă, respectiv 4,6 milioane lei, va fi alocată pentru transferuri între unităţi ale administraţiei publice, pentru plata drepturilor băneşti aferente instituţiilor de cultură, artă şi sănătate. De asemenea, suma de 500.000 de lei va fi alocată pentru plata subvenţiilor către Compania Română de Aviaţie Romavia. 79,5 milioane de lei vor fi alocate pentru cheltuieli de personal. Surse militare au declarat, ieri, că se încearcă astfel plata sporurilor restante pentru militari, aferente lunilor mai şi iunie, însă mai sunt necesare mai multe aprobări. Personalul MApN a primit, începând de la 15 august, salariul integral, acesta incluzând sporurile de confidenţialitate şi de radiaţii, dar sumele aferente acestor sporuri amânate la plată în mai şi iunie rămân deocamdată neachitate.