Timp de mai bine de o săptămână, militarii români s-au întrecut cu puşcaşii marini americani în probe de rezistenţă şi iscusinţă. Reprezentanţii Forţelor Navale spun că acest concurs a fost organizat la Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu. Forţele Navale şi Terestre Române au fost reprezentate la această competiţie, care s-a încheiat vineri, de două echipe formate din câte 11 militari din cadrul Batalionului 307 Infanterie Marină din Babadag şi al Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti“, din Constanţa. Organizatorii americani din cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force 14 (BSRF-14) spun că aceste competiţii au rolul de a îi destinde pe militari şi de a întări echipele. Deşi acest gen de concurs este o practică nouă în rândul militarilor români, aceştia au reuşit să câştige patru din cele şase probe. „Am fost mai buni la viteză, la ştafetă, la rezistenţă şi la trasul maşinii. Le-am arătat că românii au forţă. Am avut dificultăţi cu unele probe care sunt specifice partenerilor americani. Au fost mai dificile pentru că nu am fost obişnuiţi cu ele. Cred că atuurile noastre au fost ambiţia că suntem acasă, dar şi antrenamentul şi instrucţia pe care le facem“, a declarat sg. maj. Ionuţ Mocanu. Modul în care s-au comportat militarii români i-a impresionat pe arbitrii americani. „Ce am remarcat la români? La aplicaţiile organizate la Miercurea Ciuc, Bistriţa şi Constanţa, am observat că militarii sunt foarte talentaţi şi profesionişti. Singurul lucru negativ la care pot să mă gândesc este faptul că nu petrecem mai mult timp împreună cu militarii români“, a declarat lt. Michael Phillips. „Concursul are trei avantaje. În primul rând, contribuie la creşterea încrederii reciproce, apoi ridică nivelul profesional prin schimbul de experienţă şi, nu în ultimul rând, contribuie semnificativ la îmbunătăţirea cunoştinţelor de limba engleză“, a adăugat lt. col. Cătălin Crăcea, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti“.