Militarii români vor arbora drapelul UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militarii români vor arbora drapelul UE

Politică 29 Decembrie 2006 / 00:00 642 accesări

La sediile unităţilor şi comandamentelor militare din întreaga ţară va fi arborat, de la 1 ianuarie 2007, drapelul Uniunii Europene, alături de steagul naţional şi cel NATO. De asemenea, drapele ale UE au fost trimise şi în teatrele de operaţiuni, din Irak, Afganistan şi Kosovo, unde, pentru militarii români vor fi organizate activităţi festive dedicate integrării ţării noastre în marea familie europeană. În plus, toţi militarii români vor fi instruiţi cu privire la "importanţa, avantajele şi implicaţiile din punct de vedere militar ale aderării României la Uniunea Europeană". Ministerul Apărării va organiza în instituţiile culturale festivităţi şi spectacole, sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, conferinţe şi expoziţii de carte, în cadrul cărora se vor prezenta şi materiale documentare privind drepturile, libertăţile şi obligaţiile care revin cetăţenilor Uniunii Europene.



12