Miliţiile din cadrul coaliţiei "Fajr Libya" (Zorii Libiei), din care fac parte şi islamişti, au preluat controlul asupra ambasadei Statelor Unite din sudul Tripoli, relatează AFP. Membrii acestor miliţii afirmă că au intrat în complexul cu mai multe vile pentru a securiza locul, pentru a nu fi jefuit. "Am invitat misiunile diplomatice să revină la Tripoli şi, aşteptându-le, suntem aici pentru a securiza locul", a declarat unul dintre membrii acestei miliţii, sub acoperirea anonimatului. Un fotoreporter al AFP a constatat pagube reduse în cadrul complexului. Statele Unite şi-au evacuat la sfârşitul lui iulie întreg personalul diplomatic de la ambasada din Libia, care s-a regăsit blocat, din 13 iulie, în mijlocul confruntărilor violente între miliţiile rivale, pe drumul spre aeroportul din Tripoli. Ambasadoarea SUA în Libia, refugiată în Malta după evacuarea personalului diplomatic în iulie, a declarat că numai o anexă rezidenţială pare să fi fost invadată de membrii miliţiilor islamiste, dând asigurări că complexul ambasadei "nu a fost jefuit". "Din câte ştiu şi potrivit fotografiilor recente, complexul ambasadei americane la Tripoli este bine păzit şi nu a fost jefuit", a explicat pe contul său de Twitter Deborah Jones. Ea a reacţionat la o înregistrare video postată pe Internet, în care se vedea un grup de bărbaţi, dintre care unii înarmaţi, pe un balcon şi în jurul unei piscine.