Millennium Bank îşi extinde activitatea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Millennium Bank îşi extinde activitatea

Economie 14 Iulie 2009 / 00:00 352 accesări

Millennium Bank va extinde activităţile în 46 de unităţi care aveau oferte specializate pe consumer finance, astfel încît acestea să poată oferi servicii complete de retail, a anunţat, ieri, instituţia de credit. „Banca îşi extinde acum activităţile în unităţile care aveau o ofertă specializată de consumer finance şi instalează şi în acestea casierii, pentru a oferi servicii complete de retail. Lucrările de dezvoltare vor avea loc, începînd de luni, 13 iulie, într-un număr total de 46 de unităţi Millennium Bank, situate în 15 oraşe, respectiv Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Craiova, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş”, se arată într-un comunicat al băncii. Lucrările de dezvoltare vor dura pînă la trei săptămîni în fiecare unitate şi sînt planificate a se desfăşura în perioada iulie - octombrie 2009. Toate unităţile incluse în program vor fi închise pe perioada lucrărilor, iar clienţii vor avea acces la produsele şi serviciile băncii în cadrul sucursalelor locale care au deja casierii şi oferă servicii complete de retail. În prezent, Millennium Bank are 73 de unităţi în Bucureşti şi 17 judeţe, care se adresează persoanelor fizice, companiilor şi clienţilor de private banking, printr-o gamă largă de produse şi servicii. Banca intenţionează să-şi extindă reţeaua pînă la 75 de sucursale pînă la finalul acestui an. Millennium Bank, subsidiara celui mai mare grup financiar privat din Portugalia, şi-a început activitatea pe piaţa românească în octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară.

Taguri articol


12