Minerii de criptomonede, „vânați“ și nu prea de Fisc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Taxează asta!

Minerii de criptomonede, „vânați“ și nu prea de Fisc

Economie 26 August 2018 / 17:55 1656 accesări
ANAF nu știe cine și câte dintre persoanele care au depus declarația unică obținut venituri din tranzacțiile cu criptomonede

ANAF nu știe cine și câte dintre persoanele care au depus declarația unică obținut venituri din tranzacțiile cu criptomonede

ANAF nu știe cine și câte dintre persoanele care au depus Declarația Unică au obținut venituri din tranzacțiile de criptomonede. Asta pentru că toate veniturile de acest gen sunt declarate cumulat (și, cel mai probabil, niciun miner n-a declarat nimic - n.r.). Pentru a ști cât au câștigat contribuabilii din tranzacționarea criptomonedelor, Fiscul ar trebui să verifice fiecare persoană în parte, întruct achiziția de criptomonede se poate face în două feluri (prin cumpărare și prin minare), ceea ce înseamnă că și taxarea ar trebui făcută diferit. Consultanții fiscali au venit, la jumătatea anului, cu o soluție, respectiv ca impozitul să se aplice câștigului obținut, nu valoarii tranzacției. Potrivit hotnews.ro, propunerea a fost înaintată Ministerului Finanțelor Publice, dar se pare că instituția nu ia în calcul această soluție (pentru moment). „Dacă o firmă minează criptomonede în scop comercial, asta ar trebui să presupună niște costuri, pentru care ar trebui să existe documente, ca să se poată face deducere. Din punct de vedere al calculului, câștigul ar trebui determinat de diferența între venituri și cheltuieli, dacă firma este plătitoare de impozit pe profit. În acest caz, cheltuielile ar trebui să poată fi documentate“, spune președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), Dan Manolescu, citat de hotnews.ro. La rândul său, specialistul Deloitte România Dan Bădin crede că dacă vorbim despre o cripto-MONEDĂ, trebuie să o tratăm ca pe un mijloc de plată - „Dacă se folosește ca mijloc de plată atunci, în principiu, cel puțin teoretic, din punct de vedere al principiilor economice, ea ar trebui să aibă un tratament similar ca cel al valutei. Dacă ea nu este acceptată ca instrument de plată și vedem că BNR și ASF sunt reticente, cei mai mulți dintre cei care le achiziționează consideră asta o investiție. Se vorbește mult, tot în teorie, la nivel național, că monedele digitale sunt folosite în economia neagră, respectiv pentru arme, droguri și altele. Autoritățile nu au instrumente să le urmărească“.

Taguri articol


12