Mingea folosită în timpul finalei Cupei Mondiale din 2006, dintre Franţa şi Italia, a fost cumpărată la licitaţie de către un emir din Quatar, Sheikh Mohamed bin Hamad al-Thani, în schimbul sumei de 2,4 milioane de dolari, aproximativ 1,9 milioane de euro. "Am fost la Berlin la finală şi această minge are pentru mine o valoare sentimentală", a declarat emirul, care susţine că este suporter al Italiei, formaţie ce a cîştigat finala cu Franţa, scor 6-4, după loviturile de departajare. Balonul, semnat de jucătorii echipei Italiei, va fi donat unei academii de sport în timpul Jocurilor Asiatice, ce se vor desfăşura în luna decembrie, la Doha. Mingea a fost scoasă la licitaţie în cadrul unei gale, la care au participat, printre alţii, fostul selecţioner al Angliei, Sven-Goran Eriksson, creatorul francez de modă Pierre Cardin şi manechinul Adriana Karembeu. Beneficiile licitaţiei vor fi donate unei organizaţii caritabile regionale, înfiinţate de Sheikh Mohamed bin Hamad al-Thani.