Studiul de impact privind efectele impozitului forfetar a ajuns la Ministerul Finanţelor, iar taxa are mari şanse să intre în vigoare din semestrul II, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru IMM şi turism, Maria Grapini. „Forfetarul se va aplica la hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri şi ateliere de reparaţii auto, pe coduri CAEN”, a spus ministrul. În urmă cu două luni, ministerul Economiei a anunţat că vrea să implementeze un proiect pilot, până în decembrie, prin care să aplice respectiva taxă hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor, cafenelelor şi barurilor. Din primele informaţii, un hotel de 3-4 stele va plăti circa 130 euro/cameră/an (sau 60 - 65euro/pat/an). Pentru o pensiune de pe litoral, spre exemplu, impozitul ar fi de 60 - 70 euro/cameră/an (sau 30 - 35 euro/pat/an). Forfetarul este, fără dar şi poate, „vedeta” începutului de an. Taxa este aplicată la presiunea mediului de afaceri, care cere măsuri de eradicare a concurenţei neloiale, dar - culmea ironiei - 85% dintre proprietarii de hoteluri, restaurante şi baruri nu doresc impozitul, care se adaugă la taxa de 16% pe profit, spuneau recent reprezentanţii filialei constănţene ai UGIR 1903. „Tocmai de aceea trebuie făcut un studiu de impact. Ideea este simplă, iar noile reglementări trebuie să uşureze lucrurile, să fie avantajoase pentru cei care lucrează corect şi să nu-i aducă la sapă de lemn pe toţi. Chiar dacă autorităţile doresc să introducă forfetarul cu orice preţ, ar fi bine ca şi cota de impozitare să fie mult mai mică, în aşa fel încât să fie suportabilă şi pentru cei corecţi”, aprecia preşedintele UGIR 1903 Constanţa, Sorin Gabriel Strutinsky.