Miniserie despre Laurence Olivier şi Vivien Leigh, produsă de fiul actorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miniserie despre Laurence Olivier şi Vivien Leigh, produsă de fiul actorului

Monden 12 Februarie 2014 / 00:00 1850 accesări

Legendarii actori Laurence Olivier şi Vivien Leigh vor fi subiectul unei noi miniserii TV, care va fi produsă de Tarquin Olivier, fiul actorului britanic. Compania de producţie Ten Cent Adventures, cu sediul la Londra, va produce ”The Oliviers”, o miniserie TV cu patru episoade de câte 60 de minute, despre viaţa şi relaţia celor doi actori britanici. Scenariul noii producţii a fost scris de Paul Fischer. O parte din bugetul de producţie a fost deja obţinut prin donaţii de la investitori privaţi. Deocamdată nu a fost anunţat numele cineastului care va regiza această miniserie. Paul Fischer a obţinut deja drepturile de ecranizare a două cărţi despre celebrul cuplu britanic - ”Love Scene” de Jesse Lasky şi ”The Oliviers” de Felix Barker. Actorul Ian McKellen a asigurat vocea naratorului din documentarul TV ”Larry and Vivien: The Oliviers” (2001).

Laurence Olivier şi Vivien Leigh s-au căsătorit în 1940 şi au divorţat în 1960, iar relaţia lor turbulentă a ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor. Vivien Leigh, recompensată cu două premii Oscar - pentru rolurile din filmele ”Pe aripile vântului” şi ”Un tramvai numit dorinţă” -, a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani. Laurence Olivier, recompensat cu un premiu Oscar în 1949, pentru rolul din ”Hamlet”, şi cu alte două Oscaruri onorifice, a murit în 1989, la vârsta de 82 de ani. Laurence Olivier a fost căsătorit de trei ori - cu Jill Esmond, între 1930 şi 1940, cu Vivien Leigh, între 1940 şi 1960, şi cu Joan Plowright, între 1961 şi 1989. Starul britanic are un fiu, Tarquin, cu prima soţie şi alţi trei copii cu cea de-a treia soţie - Richard Kerr, Tamsin Agnes Margaret şi Julie-Kate. Vivien Leigh a fost căsătorită de două ori - cu Herbert Leigh Holman, între 1932 şi 1940, cu care a avut o fiică, Suzanne, şi cu Laurence Olivier, între 1940 şi 1960.

Taguri articol


12