Ministagiune a Teatrului pentru Copii în judeţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministagiune a Teatrului pentru Copii în judeţ

Cultură 11 Noiembrie 2008 / 00:00 528 accesări

Teatrul pentru Copii şi Tineret de la malul mării continuă, în această săptămînă, ministagiunea în localităţile din judeţ, realizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa. Actorii teatrului constănţean se vor afla, astăzi, în localitatea Ciobanu, unde vor prezenta, cu începere de la ora 11.00, spectacolul interactiv „O călătorie cu surprize”, în regia Anetei Forna Christu, pe muzica lui Liviu Manolache. Pe scenă vor evolua: Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roşu, Claudia Zaharia şi Adrian Bădilă. Acelaşi spectacol urmează să fie susţinut, tot astăzi, dar de la ora 14.00, şi pentru micul public de la Hîrşova. Ministagiunea în localităţile judeţului continuă, mîine, la ora 11.00, la Săcele, unde cei mici vor putea urmări, de asemenea, piesa „O călătorie cu surprize” şi tot mîine, de la ora 14.00, spectacolul va fi prezentat la Corbu.

Joi, actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret vor reveni la Constanţa, unde vor juca, de la ora 11.00, cel mai nou spectacol din repertoriu, „Sinbad Marinarul”, avînd regia semnată de Cristian Pepino şi scenografia de Cristina Pepino. În distribuţie se regăsesc: Ion Ciolan, Daniel Minciună, Daniela Manolache, Clara Ghiuvelechian, Adrian Bădilă, Claudia Zaharia, Alin Constantinescu, Victor Petcu şi Laurenţiu Dogaru. Actorii constănţeni vor juca, joi, începînd cu ora 14.00, şi la Lumina, unde vor prezenta „O călătorie cu surprize”.

Vineri, de la ora 10.00, la sediul teatrului va avea loc spectacolul „Fata babei şi fata moşneagului”, avînd regia şi scenariul realizate de Daniel Stanciu, iar scenografia de Delia Cornelia Ioaniu. Din distribuţie fac parte: Aneta Forna Christu, Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Lucian Zaharia, Tiberiu Roşu, Adrian Bădilă, Ion Ciolan, Claudia Zaharia şi Rodica Parasea.

Sîmbătă, artiştii Teatrului pentru Copii şi Tineret vor duce spectacolul „O călătorie cu surprize” la Ghindăreşti, la ora 11.00 şi la Horia, de la ora 14.00. Aceeaşi piesă extrem de îndrăgită din repertoriul teatrului se va juca, duminică, de la ora 10.00, şi pentru micii spectatori din Constanţa.



12