Peste câte belele aveam, doar complicaţiile astea meteorologice ne mai lipseau. Când se va trage linie şi se va face totalul, vom avea surpriza să constatăm că rapsodia asta de iarnă ne costă procente din PIB. Şi când spun asta mă refer doar la pierderile cauzate de întreruperea lucrului, a aprovizionării şi a transportului de produse în general. Tot atunci vom constata că una dintre responsabilităţile principale în “criza zăpezii” revine Ministerului Transporturilor.

Acest minister atârnă, de mult prea multă vreme, ca o ghiulea de picioarele economiei. Nu este prea clar cu ce se ocupă sau cu ce ar trebui să se ocupe, după cum nu este clar de ce e nevoie de un ditamai ministerul ca să se construiască puţinele autostrăzi pe care le avem. Transporturile sunt punctul central al unei birocraţii stufoase şi sufocante care există pentru a se alimenta pe sine însăşi. Pentru că, în mod practic, produsul acestei birocraţii este insignifiant, nu se operează în mai multe zone prin expropriere de interes public, nu se înviorează cu nimic activitatea constructorilor, obişnuiţi să cadă la pace cu ministerul în orice situaţie, nu se coordonează mai bine activităţile de repunere în circulaţie a drumurilor. Practic, la acest episod hibernal, rolul ministerului a constat în… închiderea drumurilor, care nici măcar nu cădea în sarcina sa, fiind o chestiune care ţinea de autorităţile administrative şi de poliţia rutieră. S-a ajuns, practic, la paradoxul că, având ceva mai multe drumuri, avem mai multe probleme administrative şi cheltuieli mai mari de întreţinere şi repunere în funcţiune decât în ţările care se confruntă cu aceste fenomene câte şase luni pe an.

Simptomatică pentru inadecvare şi ineficienţă mi se pare şi iniţiativa noului ministru care crede că rezolvă problemele trimiţând la Curtea de Conturi contractele drumarilor. Nici măcar nu era nevoie să-i mai încarce pe oamenii lui nea Nicu Văcăroiu cu o asemenea corvoadă: directorii din minister ştiu prea bine ce e cu fiecare contract şi cum s-a încheiat, astfel încât prestatorul să câştige în orice situaţie, iar ministerul să piardă de acelaşi număr de ori.

Ministerul Transporturilor este o relicvă a metodologiei comuniste care, în condiţiile unui stat patron absolut, făcea câte un minister pentru fiecare ramură economică. Lucrurile s-au schimbat, dar organigrama a rămas. De portofolii precum Transporturile, Turismul şi Dezvoltarea, Economia este nevoie doar pentru a da lefuri bune clientelelor de partid şi pentru a exercita controlul asupra unor zone ce n-ar trebui să se supună decât mcanismelor pieţei.