Piaţa neagră a ţigaretelor a urcat la 15,7% în luna iulie, conform datelor companiei de cercetare Novel, comparativ cu 11,8% în luna mai, aceasta fiind prima creştere semnificativă după trendul continuu descendent înregistrat anul trecut şi în prima parte a anului 2011. În ianuarie 2010, contrabanda a ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis vineri ca 14 suspecţi cercetaţi în dosarul „Containerul” să rămână în spatele gratiilor. Judecătorii au respins recursurile formulate de învinuiţi la măsura arestării preventive. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi, în stare ...
Organizaţiile neguvernamentale (ONG) „Soros” România, Asociaţia Serviciul Lezuiţilor pentru Refugiaţi – JRS România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi şi Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi salută apariţia Legii nr.157/11.07.2011 ...
ÎNCEPE RECUPERAREA Agentul de poliţie brăilean rănit într-un accident rutier petrecut pe 17 iulie în judeţul Constanţa începe să îşi revină, după ce a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirurgicale în Israel. “Chiar azi (n.r - ieri) am discutat cu rudele agentului Cristian ...
În urma acuzaţiilor privind implicarea lui în scandalul vămilor, ministrul de Interne, Traian Igaş, susţine că cel mai probabil a devenit „incomod“ şi că i-a deranjat pe „beneficiarii nepotismului“. „Nu este de ignorat că toate aceste aşa-zise dezvăluri vin la numai o zi după ...
A EVITAT PRESA. Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a fost audiată joi seară, în calitate de martor, în dosarul “Containerul”, în care sunt cercetaţi senatorul PDL Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Şefa Transporturilor ...
Desigur, întrebarea este strict retorică: Transporturile, Dezvoltarea şi Turismul sunt „răsfăţatele” rectificării bugetare adoptate ieri de Guvern! „Pornind de la premisa că datele confirmă creşterea de 1,5% pe anul 2011, analiza datelor bugetare pe primele şase luni arată că acestea ...
JANDARMI. Aproape 400 de jandarmi constănţeni au fost înaintaţi, la termen, în gradul următor în cadrul unor ceremonii care au avut loc, ieri, atât la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, cât şi la reşedinţa Grupării de Jandarmi Mobile (GJM) „TOMIS”. Au fost avansaţi ...
De o săptămână, Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM) Constanţa şi-a mutat sediul într-o clădire nouă, situată în zona Porţii 6 de acces în portul Constanţa. Decizia a fost luată de conducerea Direcţiei Generale a Poliţiei Transporturi, iar Administraţia Porturilor Maritime Constanţa ...
Vineri dimineaţă, în jurul orei 09.00, în Satul de vacanţă, din staţiunea Mamaia şi-au făcut apariţia mai mulţi poliţişti, jandarmi şi voluntari, din cadrul Centrului de Voluntariat CENTRAS Constanţa. Turiştii şi constănţenii au fost opriţi de poliţişti şi instruiţi cu privire la măsurile ...
O delegaţia română a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), condusă de secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Ioan Dascălu, a petrecut o săptămână alături de cei 66 de jandarmi români dislocaţi în Afganistan, care participă la NTMA (NATO Training Mission ...
Angajaţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ susţin ultimele probe ale examenului organizat în urma campaniei de disponibilizări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Încă de la începutul acestei luni, 12 cadre civile şi trei soldaţi gradaţi ...
Cms. şef Emilian Nicolae s-a întors la comanda Poliţiei Cernavodă, după ce magistraţii constănţeni au decis să suspende executarea ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care era demis din funcţie. „A fost o etapă din viaţă peste care am trecut. A fost un moment delicat“, a ...
Persoanele în locuinţele cărora au loc descinderi fără temei vor putea solicita despăgubiri în instanţă, „notele de plată” pentru percheziţiile efectuate din greşeală de oamenii legii fiind reglementate de un proiect de act normativ. Iar cazurile în care mascaţii au „bătut” la ...
Liderul deputaţilor Partidului Democrat Liberal, Mircea Toader a mers ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul privind afacerile ilegale din Portul Constanţa. Toader a precizat că a avut câteva discuţii cu fostul secretar general ...
Amenzile pentru cei care nu-şi asigură locuinţele vor fi aplicate în conformitate cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a anunţat Ministerul Administraţiei şi Internelor. Astfel, termenul limită până la care poliţele PAID pot fi achiziţionate fără amendă este 5 august, iar cei de la ...