Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) condamnă măsurile iniţiate de Guvernul României, prin care mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) urmează să fie disponibilizaţi. Reprezentanţii FACIAS susţin că prin disponibilizarea personalului ...
Potrivit DEX-ului, refugiatul este acea persoană care s-a retras undeva, sau la cineva spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în faţa unei primejdii. Cuvinte atât de simple care ascund dramele a milioane de oameni nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a fi în siguranţă. Ieri, în întreaga ...
În cadrul acţiunii comune demarate de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor - Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cooperare cu Autoritatea Naţională a Vămilor, în Portul Constanţa Sud Agigea ...
MANDATE PRELUNGITE. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au prelungit, sâmbătă, cu 30 de zile, mandatele de arestare preventivă emise pe numele a 28 de suspecţi cercetaţi în dosarul „Containerul”. Şedinţa de judecată a durat mai bine de şase ore, timp în care au fost audiaţi ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă sâmbătă cererea anchetatorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventivă a celor 28 de persoane cercetate în dosarul „Containerul”. Printre suspecţii anchetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se numără ...
Rezultatele unui sondaj realizat de Ziare.com arată că cei mai mulţi dintre români nu vor duce dorul poliţiştilor care urmează să fie disponibilizaţi. Mai exact, 68,45% dintre cei care au răspuns, în vreme ce 24,68% spun că le vor simţi lipsa. În jur de 6,87% dintre cititorii site-ului afirmă că nici ...
Personalul contractual din Jandarmerie şi soldaţii încadraţi la Pompieri şi gradaţii voluntari vizaţi de restructurare au început, de câteva zile, să primească preavizele. Situaţia restului angajaţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) urmează să fie clarificată în perioada ...
Guvernul a aprobat ieri începerea disponibilizărilor în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Surse guvernamentale spun că 7.883 de posturi vor fi desfiinţate. Mai mult, conform aceloraşi surse, cei peste 2.000 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie ar urma să fie angajaţi abia în anul 2012 ...
Preşedintele \"Pro Lex\", Vasile Lincu, spune că declaraţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor privind amânarea încadrării absolvenţilor şcolilor ministerului până la 1 ianuarie 2012 nu au suport legal pentru că nu pot fi înfiinţate noi funcţii mai devreme de un an de la disponibilizări ...
Peste 25.000 de pensii ale foştilor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost revizuite de la începutul acestui an, ceea ce înseamnă 38%. “Un procent de 38% din pensiile foştilor angajaţi ai MAI au fost revizuite până la această dată. Din totalul celor 65.788 de dosare ale ...
Membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) din Ministerul Administraţiei şi Internelor, filiala „TOMIS” Constanţa, au sărbătorit, duminică, 20 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în sala mare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa a ...
PROMISIUNI. Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, vineri, după întâlnirea cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, că acesta a fost de acord să fie analizate de marţi, într-un grup de lucru, propunerile sindicatelor ...
Guvernul va bloca până anul viitor procedurile de încadrare în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora ...
DISCUŢII. Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) au decis, în urma discuţiilor purtate cu Traian Igaş, suspendarea mitingului de protest cel puţin până vineri. Potrivit preşedintelui SNPPC, Marin Gruia ...
Reprezentanţii sindicatului poliţiştilor, Pro Lex, susţin că ultima modificare a Statutului Poliţistului se face cu încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie. Potrivit liderului Pro Lex, Vasile Lincu, după ultima modificare a Statutului poliţistului prin care politicul poate decide ...
• SEGREGARE PE CRITERII ETNICE • Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a cerut luni, în şedinţa plenului Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg, demisia lui Laszlo Tokes din funcţia de vicepreşedinte al acestui for. Social democratul a purtat, cu ocazia intervenţiei sale, un tricou alb pe ...