Începând de la 1 martie, șoferii români trebuie să achite contravaloarea unei polițe RCA la intrarea în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, informează Ministerul Afacerilor Externe. „Polițele vor putea fi obținute numai la intrarea în regiunea ...
Poliţia Română a primit 299 de noi autospeciale, dintre care 256 au revenit Poliţiei Capitalei, iar restul vor ajunge la inspectoratele judeţene de poliţie Prahova şi Ilfov. La sfârşitul acestei săptămâni, 299 de autospeciale Dacia Logan, ce vor fi folosite în ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ a organizat, vineri, o festivitate dedicată aniversării a 82 de ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România. Ceremonialul militar a avut loc în Piața Ovidiu, din Constanța, în fața Muzeului de ...
Peste 20 de români au fost reţinuţi în Danemarca, alături de doi danezi şi un sirian, după ce au folosit datele a 71 de cetăţeni români pentru a înfiinţa, pe numele lor, firme-fantomă de care s-au folosit apoi pentru a recupera unele taxe sau pentru a obţine credite bancare, potrivit ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, ieri, că Executivul de la Bruxelles a clasat 21 de acțiuni împotriva României care aveau ca obiect aplicarea incorectă a dreptului UE și neîndeplinirea obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a unor ...
Peste 20 de români au fost reţinuţi în Danemarca, alături de doi danezi şi un sirian, după ce au folosit datele a 71 de cetăţeni români pentru a înfiinţa pe numele lor firme fantomă, de care s-au folosit apoi pentru a recupera unele taxe sau pentru a obţine credite bancare, potrivit ...
Un număr de 35 de magistraţi au fost trimişi în judecată pentru corupţie anul trecut, interval în care 20 de judecători şi procurori au fost condamnaţi definitiv pentru astfel de fapte, a anunţat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa ...
Cu toate că politicienii nu prea au dat semne că ar dori cu adevărat să rezolve probleme votului pentru românii din diaspora, tehnocrații care conduc instituțiile efectiv implicate în această problemă nu stau cu mâinile în sân. În cadrul unei întâlniri la ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite o alertă de călătorie actualizată pentru Libia, precizând că mijloacele de transport înspre şi dinspre Libia, precum şi în interiorul ţării, sunt extrem de limitate şi că singura frontieră terestră care funcţionează cu intermitenţe ...
Primul episod din documentarul Channel 4 "nu este reprezentativ pentru comunitatea românească din Marea Britanie,ilustrând doar un segment social redus ca număr", se spune într-o precizare a MAE. Însă, conform informaţiilor trimise de realizatori următoarele episoade "vor ...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, ieri, că, în această primăvară, va avea loc, la Craiova, o ședință comună a guvernelor României și Bulgariei. ”E vorba despre a treia ședință comună de Guvern. E un instrument extrem de important pentru ...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul bulgar, Daniel Mitov, au decis, astăzi, să impulsioneze procesul de delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră dintre România şi Bulgaria, o nouă rundă la nivel de experţi urmând să aibă loc în curând, a declarat şeful ...
Ministerul de Externe informează că ieri a fost repatriată o familie mixtă formată din cinci cetăţeni români (dintre care patru minori) şi un cetăţean sirian, refugiaţi din Siria în Liban. Ambasada României la Beirut a asigurat întregul suport logistic şi a eliberat documentele de ...
Elevii de la şcoala din Tâncăbeşti au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, probabil de la scurgeri de gaz, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care cere închiderea şcolii.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că astăzi a fost repatriată o familie mixtă formată din cinci cetăţeni români, dintre care patru copii, şi un cetăţean sirian, refugiaţi din Siria în Liban. Potrivit unui comunicat MAE cele şase persoane au fost asistate permanent de ...
Oficialii din Egipt nu vor să lase nepedepsită uciderea celor 21 de cetățeni ai săi pe teritoriul țării vecine, Libia, iar represaliile se anunță destul de dure. Președintele Abdel Fattah al-Sisi a declanșat încă de luni o operațiune militară în Libia, dar a cerut ...