Ieri, Rusia a predat Poloniei raportul său final privind cauzele accidentului avionului preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, în aprilie, la Smolensk, a anunţat Comitetul Interguvernamental de Aviaţie (MAK) într-un comunicat. Avionul Tupolev 154, care îi transporta pe preşedintele Lech Kaczynski, soţia ...
Scriitorul brazilian cu cele mai multe romane vândute pe plan mondial, Paulo Coelho, a anunţat într-un mesaj postat, luni, pe blogul său personal, că statul iranian, ţară în care a vândut peste şase milioane de cărţi, i-a interzis operele. “Cărţile mele sunt publicate în Iran din 1998. Cred că ...
Cetăţenii europeni, inclusiv cei români, se pot duce în Taiwan fără viză, pentru o perioadă de 90 de zile, în scop turistic, informează reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Potrivit acestora, pe 22 decembrie 2010, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul de ...
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a semnat, duminică, la Amman, cu omologul său iordanian, Nasser Judeh, două acorduri între guvernele celor două ţări privind dezvoltarea utilizării paşnice a energiei nucleare - primul de acest tip încheiat cu o ţară din Orientul Mijlociu - şi transportul ...
Mai multe însemne jignitoare au fost scrise cu vopsea pe gardul Amabasadei Ungariei din Bucureşti în noaptea de duminică spre luni. Potrivit Poliţiei, urmează să fie sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a se stabili dacă însemnele intră sub incidenţa Ordonanţei de Urgenţă a ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atrage atenţia transportatorilor rutieri, precum şi cetăţenilor români care se deplasează în Ungaria cu autovehiculul că, începând de la 1 ianuarie 2011, în ţara vecină amenzile de circulaţie au fost majorate şi au fost introduse o serie de noi reguli de circulaţie ...
Decizia finală privind extinderea spaţiului Schengen aparţine statelor membre, iar Comisia Europeană (CE) are doar un rol de observator în acest proces. Olivier Bailly, purtător de cuvânt al CE a răspuns astfel unei întrebări legate de o informaţie publicată de agenţia de presă DPA, potrivit căreia ...
Preşedintele PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, i-a solicitat, ieri, ministrului de Externe, Teodor Baconschi, să retragă proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, pentru că, în opinia sa, \"duce la birocratizare şi fraudare\". \"PSD Diaspora invită la o dezbatere acest proiect de lege (n.r. - ...
Preşedinţia maghiară a UE a început cu stângul. Nici nu a început bine noul semestru că Ungaria s-a ales cu două admonestări din partea oficialilor de la Bruxelles privind noua lege a presei şi a fiscalităţii. Ceea ce nu este deloc bine, nici pentru Budapesta, nici pentru UE. Germania deja avertizase pe ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu consideră că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, iniţiat de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, este unul “nefericit”, care are scopul de a legifera “furtul de voturi” la alegeri, cerându-i iniţiatorului retragerea documentului din ...
GRECIA Maşini confiscate Maşinile mai multor cetăţeni români care au reşedinţa legală în Grecia au fost confiscate de autorităţile vamale elene, deoarece nu erau înscrise în circulaţie în această ţară, proprietarii fiind nevoiţi să plătească amenzi de până la 10.000 de euro pentru ...
Cei trei navigatori români de pe barja „Anita”, pusă sub sechestru în Franţa după ce a provocat un accident ale cărui costuri se ridică la aproximativ 3 milioane de euro, nu au probleme din punct de vedere umanitar sau medical, au informat, joi, reprezentanţii Ministerului Afacerilor de Externe ...
Muzeul Marinei Române a fost, şi în 2010, gazda lansării a numeroase cărţi de referinţă pentru bibliotecile numeroşilor pasionaţi ai mării, istoriei şi artelor. Astfel, printre cele mai recente titluri publicate la editura instituţiei muzeale şi prezentate, la sfârşitul săptămânii trecute, în Sala ...
Angajaţii Ministerului Afacerilor Externe care nu fac parte din corpul diplomatic anunţă proteste pentru începutul anului viitor. Aceştia spun că sunt discriminaţi pentru că nu au primit în acest an şi nu vor primi nici anul viitor sporul de reprezentare, adică sporul pentru achiziţia de haine. Sporul se ...
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. El a precizat că procesul ...
Riscul neadmiterii României în spaţiul Schengen este foarte mare. Guvernanţii portocalii s-au revoltat la auzul veştii că miniştrii de Interne ai Germaniei şi Franţei consideră intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, în mai 2011, ca “pripită”. Revolta este însă de formă ...