Iniţiativă legislativă pentru sărbătorirea Limbii Tătare Deputatul de Constanţa Amet Aledin a susţinut ieri, în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică, prin care a făcut o pledoarie pentru legiferarea unei sărbători a limbii tătare. În această ordine de idei, deputatul a depus la Biroul ...
Franţa manifestă interes pentru obţinerea postului de şef al diplomaţiei UE, dar un eventual succes va depinde de acordul dat de aliaţii europeni şi de negocierile în curs de desfăşurare, vizînd mai multe funcţii. Imediat după ce Tratatul de la Lisabona a fost aprobat de Irlanda, Guvernul francez a evocat ...
Militarul israelian Gilad Shalit, deţinut în Fîşia Gaza din 2006, pare a avea o stare de sănătate bună şi vorbeşte coerent, potrivit unei înregistrări video primite vineri, a anunţat presa israeliană. Înregistrarea video, care durează două minute, a fost trimisă premierului Benjamin Netanyahu. Aceasta ...
Ţara noastră este interesată să îşi aprofundeze relaţiile energetice pragmatice cu Rusia şi cu Turcia, ţări esenţiale pentru “jocul energetic” la Marea Neagră, iar pentru diversificarea surselor energetice, România ia în considerare Irakul, a declarat, vineri, secretarul de stat în afaceri ...
Un cutremur puternic, cu magnitudine de 7 grade pe Scara Richter, a fost înregistrat joi dimineaţa, în insula Sumatra, la sud de zona afectată anterior de un cutremur cu magnitudine de 7,6, a anunţat agenţia indoneziană de geologie. Epicentrul cutremurului, înregistrat la ora locală 08.52 (04.52 ora ...
Parlamentul R. Moldova va înfiinţa, săptămîna viitoare, o comisie de anchetă care va investiga evenimentele violente din 7 aprilie de la Chişinău, a declarat premierul moldovean, Vlad Filat, cerînd sprijinul oficialilor europeni în acest sens. În plenul şedinţei Comitetului pentru Afaceri Externe a ...
S-au obţinut date “relevante” privind cazul Băbeni Preşedintele Comisiei pentru Apărare, Costică Canacheu, a declarat, ieri, la finalul audierii directorului DGIPI Gelu Drăjneanu, că s-au obţinut date relevante privind cazul Băbeni, menţionînd că informaţiile vor fi date publicităţii ...
Nica: Vor fi multe minciuni şi manipulări în campanie “Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale va fi una în care se vor spune multe minciuni şi vor fi multe intoxicări”, a declarat, vineri, vicepreşedintele PSD Dan Nica. El a ţinut să avertizeze că nu va fi o campanie “dusă ...
Fost candidat la Preşedinţie, cercetat de procurori Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală împotriva fostului candidat la preşedinţie, Aurel Rădulescu, pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea. Aurel Rădulescu ...
Copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate au dreptul la o alocaţie plătită de statele gazdă din UE, iar aceasta poate avea un cuantum mai mare decît cea din România, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care va lansa şi o campanie de comunicare pentru promovarea acestor drepturi. MAE şi ...
Alibec, la primul său gol pentru tineretul lui Inter Denis Alibec, fostul atacant al FC Farul, a reuşit să înscrie primul său gol în tricoul campioanei Italiei, Internazionale Milano. Jucătorul în vîrstă de 19 ani a fost decisiv pentru echipa de tineret a italienilor în meciul de campionat cu Brescia ...
Preşedintele american a anunţat o nouă abordare a apărării antirachetă în Europa, renunţînd la proiectul precedent promovat de administraţia Bush. Această revizuire a fost realizată pe baza recomandărilor unanime ale secretarului Apărării, Robert Gates şi ale şefilor de Stat Major, a declarat Obama ...
Zeci de mii de copii şi tineri români din ţară şi din străinătate şi-au petrecut vacanţa de vară în centrele de agrement administrate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Răzvan Bobeanu. Secretarul de stat a precizat că 35.000 ...
Proiectul oleoductului Constanţa-Trieste este blocat de Croaţia, care nu şi-a plătit taxa de participare de 50.000 euro, spre deosebire de ceilalţi doi membri ai consorţiului, România şi Serbia, a declarat, ieri, secretarul de stat din Ministerul român al Economiei, Tudor Şerban. „Fiecare ţară ...
Românii cred că Guvernul lor acordă prea puţină atenţie situaţiei lor economice, nu sînt foarte convinşi că oamenii trăiesc mai bine într-o economie de piaţă, sînt favorabili UE, cooperării energetice cu Rusia şi dornici să fie retrase trupele din Afganistan, potrivit rezultatelor sondajului GMF ...
O scrisoare a Reginei-mamă în care aceasta povesteşte cum a scăpat cu viaţă dintr-un bombardament german a fost publicată în premieră la 69 de ani de cînd a fost scrisă. Intitulată “Queen Elizabeth the Queen mother, the official biography”, noua biografie scrisă de William Shawcross a fost ...