Forţele speciale britanice din cadrul Special Air Service (SAS) antrenează trupele de elită libiene de şase luni. În ediţia de sîmbătă, cotidianul britanic “Daily Telegraph” citează surse din cadrul unităţii de elită britanice. Astfel, un grup compus din patru pînă la 14 membri ai SAS îi ...
Executivul a acceptat să introducă în Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar o prevedere care să permită efectuarea de corecţii la actul normativ pînă în 30 iunie 2010, de către o comisie interministerială constituită în acest scop, au spus sindicaliştii, la finalul negocierilor de ...
Fostul preşedinte al Pakistanului, care locuieşte la Londra, este protejat de Scotland Yard, la un cost de aproximativ 25.000 de lire sterline (peste 28.000 de euro) pe zi, asigurat din fonduri publice britanice, relatatează ”The Times”. Costurile includ tot ce este necesar pentru un automobil, dar şi ...
Parlamentul iranian a aprobat joi 18 din cei 21 miniştri propuşi de preşedintele Ahmadinejad, respingînd două din cele trei femei desemnate de şeful statului şi pe candidatul la portofoliul energiei, a declarat preşedintele Legislativului de la Teheran Ali Larijani. Membrii Parlamentului iranian l-au votat cu ...
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a efectuat, ieri, o vizită de lucru în Olanda, la invitaţia omologului său olandez, Maxime Verhagen. Diaconescu a avut convorbiri cu Verhagen, cu ministrul pentru Afaceri Europene, Frans Timmermans, precum şi cu membrii Comisiei de Afaceri Europene a Camerei ...
Spania - Sinucigaşă şi criminală O femeie în vîrstă de 45 de ani, care s-a sinucis aruncîndu-se de la etajul al optulea al imobilului în care locuia, a omorît un pieton în vîrstă de 50 de ani peste care a căzut, a anunţat miercuri poliţia. Accidentul s-a petrecut luni, la Viladecans, o suburbie a ...
În urma apariţiei unui document oficial al Guvernului olandez în care este criticată funcţionarea statului de drept şi a justiţiei în România, ministrul de Externe Cristian Diaconescu a decis să îşi anuleze vizita la Haga ce ar fi trebuit să clarifice “preocupările părţii olandeze” ...
Ungaria - Accident rutier Un autocar românesc a ieşit, duminică, de pe autostrada M7, în sud-vestul Ungariei şi s-a răsturnat, şoferul avînd mai multe coaste rupte, însă cei 49 de pasageri nu au fost răniţi. Accidentul a avut loc în apropiere de graniţa cu Croaţia, la ieşirea de pe autostradă spre ...
Ordonanţa pentru alegerea preşedintelui nu va afecta dreptul de a alege “Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 370/2004 privind alegerea preşedintelui va fi adoptată la începutul lunii septembrie, după începerea sesiunii parlamentare, şi va reglementa doar probleme tehnice, fără a afecta ...
Marea Britanie - Cerşetori agresivi Poliţia din oraşul Barrow, din Anglia, caută mai mulţi români care cerşesc agresiv şi care cer bani în special de la bătrîni. Poliţia a primit trei plîngeri referitoare la acelaşi grup de români care cerşesc pe străzile oraşului. Una dintre plîngeri a fost ...
Premierul Emil Boc le-a explicat ieri miniştrilor prezenţi la şedinţa Guvernului că “procedura angajării răspunderii Guvernului are mai multe etape. Are etapa în care Guvernul decide asumarea răspunderii, după care proiectul se trimite la Parlament, acolo urmează un interval în care parlamentarii pot ...
Ministrul israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman, a anunţat, luni, că intenţionează să restrîngă accesul la cariera diplomatică, o măsură care îi va viza în primul rînd pe arabii israelieni. ”Toţi cei care doresc să intre în programul de formare diplomatică derulat de Ministerul ...
Fostul preşedinte francez Jacques Chirac şi soţia sa, Bernadette, au fost, joi seara, oaspeţii lui Nicolas Sarkozy şi ai Carlei Bruni-Sarkozy, în vacanţă la Cap Negre, pe Coasta de Azur, au anunţat persoane din anturajul preşedintelui. Circa 50 de persoane aflate în vacanţă, care se găseau în faţa ...
Franţa - Două românce, reţinute Două fete de 17 ani au fost reţinute joi, în oraşul francez Toulon, cînd strîngeau semnături şi bani pentru o organizaţie de caritate pentru surdo-muţi fictivă. Poliţiştii francezi au legitimat, miercuri dimineaţă, trei minore care au spus că sînt românce, ele ...
Patru poliţişti afgani au fost ucişi din greşeală, în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul Afganistanului, de elicopere ale forţei NATO care urmăreau talibani, a anunţat guvernatorul provinciei unde a avut loc raidul. Alţi trei poliţişti au fost răniţi, iar doi au fost daţi dispăruţi după ...
Suspiciunile privind prezenţa unor închisori CIA pe terioriul României revin în actualitate. Declaraţiile de acum cîteva luni ale directorului Human Rights Watch, Tom Malinowski, potrivit cărora anchetatorii organizaţiei au reuşit să urmărească rutele avioanelor CIA care au transferat deţinuţi din ...