Pe fondul secetei accentuate din vară, a inflaţiei şi a majorării preţurilor la combustibili, România se va confrunta cu un nou val de scumpiri. După produsele de panificaţie, legume şi fructe, românii vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru a-şi putea cumpăra lapte, carne sau ulei. Cu toate că ...
Producătorii agricoli vor primi şi în acest sezon sprijin pentru desfăşurarea lucrărilor de primăvară, însă subvenţia la motorină nu va depăşi nivelul de anul trecut. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, a declarat că fermierii vor primi în continuare ajutorul de un leu la ...
Comisia Europeană (CE) ar putea aproba Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) la 20 februarie, astfel încît primele proiecte vor putea fi depuse începînd cu data de 3 martie, în conformitate cu declaraţiile ministrului Agriculturii, Dacian Cioloş. Ministerul Agriculturii a transmis CE, în luna ...
După o jumătate de an de linişte în sectorul agricol românesc, sindicatele din domeniu sar din nou la gîtul Executivului. Reprezentanţii Federaţiei „Agrostar” susţin că, în cazul în care Ministerul Agriculturii nu le va rezolva revendicările privind majorarea subvenţiei pentru motorină sau ...
Mai multe cazuri de gripă aviară au fost descoperite într-un sat din nordul Turciei, a anunţat într-un comunicat de presă Ministerul Agriculturii din această ţară. Prezenţa virsului gripei aviare a fost stabilită în laboratoarele ministerului după prelevarea unor probe de la mai multe păsări din satul ...
Ministerul Agriculturii a prelungit pînă la 1 februarie 2008 perioada de depunere a solicitărilor pentru sprijinul financiar acordat la cultivarea legumelor în sere şi a ciupercilor, termenul fiind stabilit iniţial pentru 31 decembrie. „Deoarece fermierii produc legume şi ciuperci pînă la sfîrşitul ...
În cadrul Tîrgului Internaţional pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură „Săptămîna Verde”, desfăşurat la Berlin, în perioada 18 - 27 ianuarie, România participă, la standul de 165 de metri pătraţi, cu o serie de produse tradiţionale în vederea promovării imaginii ...
În pofida faptului că agricultura românească resimte puternic seceta prelungită de anul trecut, efectele fiind vizibile mai ales la nivelul preţurilor produselor de panficaţie, Executivul continuă programul naţional de sprijinire a fermierilor. Astfel, agricultorii care investesc în culturile vegetale vor ...
Defrişările masive de păduri practicate de-a lungul vremii pentru cîştigarea terenurilor arabile au avut ca rezultat instalarea fenomenului deşertificării la nivelul judeţului Constanţa. Pînă acum cîţiva ani, subiectul nu a fost luat în seamă însă el a devenit de actualitate odată cu seceta cu care a ...
Programul Operaţional Sectorial în domeniul pescuitului a fost aprobat, săptămîna aceasta, de Comisia Europeană (CE). Pe baza acestui program, România va accesa fonduri pentru dezvoltarea pisciculturii de aprox. 230 de milioane euro, pînă în 2013, dar beneficiarii vor putea depune proiecte cel mai devreme ...
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din panificaţie, industria zahărului şi producătorii de biocombustibilil vor primi finanţare prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), deşi firmele care activează în aceste domenii nu erau eligibile pentru acest tip de fonduri. Regulamentul ...
Comisia Europeană a decis să nu activeze clauza de salvgardare pe agricultură pentru România ca urmare a progresului rapid înregistrat de autorităţile române în privinţa \"controalelor în materie de cheltuieli agricole\". Comisarul european Mariann Fischer Boel l-a informat ieri pe ministrul Agriculturii ...
Cele două agenţii de plată în agricultură, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au fost acreditate, sîmbătă, de Ministerul Agriculturii, potrivit unui comunicat al instituţiei. Tot sîmbătă, Ministerul ...
Prezenţa virusului gripei aviare H5N1 a fost confirmată la două păsări din nord-estul landului Brandenburg din Germania. 11 păsări dintr-o fermă din districtul Oberhavel sînt suspectate de contaminare cu virusul gripei aviare. Cinci dintre acestea au murit şi alte două au fost trimise pentru testare. Virsul ...
Conducerea Prefecturii Constanţa a organizat ieri o întîlnire de lucru cu primarii din judeţ pe tema aplicării proiectului privind plantaţia de perdele forestiere, care se vor reînfiinţa pe o suprafaţă de 3.773 de ha. Conducerea Prefecturii a amintit că din cele aprox. 500.000 de ha de teren arabil, 240.000 ...
Restaurantele, pizzeriile, fast-food-urile, dar şi cabareturile, bodegile, birturile sau gogoşeriile trebuie să obţină licenţă de fabricaţie de la Ministerul Agriculturii dacă mai doresc să livreze produse alimentare magazinelor. Reglementarea este cuprinsă într-un proiect de ordin al Ministerului ...