COREEA DE SUD Imobil prăbuşit Trei studenţi au murit la Gyeongju, iar alţi aproximativ 50 ar fi rămas blocaţi în ruine, ieri, în urma prăbuşirii plafonului unei săli de concert din cauza acumulării zăpezii pe acoperişul imobilului situat într-un complex turistic în care era organizată primirea ...
Producătorii agricoli ale căror exploataţii au fost afectate de ploi, grindină sau inundaţii ar putea fi scutiţi de la plata impozitului pe norma de venit, dacă propunerea susţinută de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va avea girul Ministerului Finanţelor Publice. „Pierderile înregistrate ...
Senatul a aprobat, recent, un proiect de lege iniţiat de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prin care fermierii crescători de animale cărora li s-au imputat subvenţiile acordate între 2007-2010 să fie scutiţi de la plată, iar celor care au restituit sumele primite le vor fi daţi banii înapoi. În ...
Încarcerat în februarie anul trecut, în Penitenciarul Baia Mare, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă la care a fost condamnat în dosarul “Caltaboşul”, fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a părăsit, ieri, închisoarea. Decizia a ...
Deşi România este considerată un adevărat paradis agricol, din cauza faptului că fructele şi legumele nu sunt la fel de arătoase ca cele din import, acestea sunt ocolite de mulţi consumatori. Aşa se face că ţara noastră importă anual tone de fructe şi legume. Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a ...
România va promova şi în acest an produsele obţinute din agricultura ecologică în cadrul celui mai mare târg de profil din lume, BioFach Nürnberg 2014, unde 40 de producători vor expune, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, tot ceea ce pot oferi pieţei mondiale din domeniu. „Ministerul ...
Siveco România şi Teamnet International vor furniza Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) servicii de mentenanţă, extindere şi dezvoltare a sistemului informatic al instituţiei, contractul ridicându-se la 162,3 milioane lei, cu TVA (35,4 milioane euro), pentru următorii trei ani ...
George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), îl va înlocui pe Achim Irimescu în funcţia de secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii de la 1 februarie. În prezent, George Turtoi este director general la APDRP. El va coordona ambele agenţii ...
Creşterea preţului gigacaloriei în Bucureşti, cu 40% de la 1 ianuarie, va determina o scumpire cu 50% a roşiilor şi a altor legume produse în România, precum şi oprirea activităţii unor sere, potrivit federaţiei de producători Pro Agro. „Legumicultura a fost pusă la pământ. Fermierii care ...
DEŞERTIFICARE Despre fenomenul de deşertificare în Dobrogea s-a vorbit foarte mult începând cu anul 2004, însă abia în anul 2009 au fost luate primele măsuri pentru stoparea sa. În perioada 2004-2009, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a făcut numeroase adrese către Ministerul Agriculturii, prin care ...
RESPONSABILIZARE PRIN PLANTARE La sfârşitul anului 2010, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) demara un nou program unicat în România: reînfiinţarea livezilor dobrogene. În perioada comunistă, la nivelul judeţului Constanţa existau numeroase livezi întinse pe sute de hectare. După Revoluţia din 1989 ...
Fermierii care deţin între 5 şi 30 de hectare vor primi din 2015 un sprijin mai mare pe suprafaţă prin introducerea unui nou mecanism (plata redistributivă - n.r.) prin care se încearcă stimularea asocierii celor 800.000 de fermieri care deţin între 1 şi 5 hectare şi crearea unei clase medii în rândul ...
Faptul că de la 1 ianuarie străinii pot cumpăra în voie terenuri în România, fără a fi nevoiţi să se supună unor restricţii, din cauza preşedintelui Traian Băsescu, cel care a retrimis în Parlament legea ce reglementa tranzacţiile funciare, încă mai stârneşte reacţii. Amuzant, dacă putem spune ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este pregătită să facă, până la sfârşitul lunii ianuarie, toate plăţile pe suprafaţă, pentru prima dată după 2007, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ieri, după şedinţa de Guvern. „Pentru prima dată din 2007, de când ...
România a atras anul trecut, din fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, circa 2,7 miliarde de euro, ajungându-se la un grad de absorbţie de 67% şi de contractare de 100%, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Constantin. „În 2013, ne-am ...
ASALT Poliţia politică a lui Băsescu şi pionii aşezaţi de acesta în puncte-cheie în aparatul de justiţie lovesc din nou. Ştiţi cine este Băsescu? Este preşedintele pentru care 7,5 milioane de români au votat să zboare din funcţie, este preşedintele care se face de ruşine de fiecare dată când iese ...