Președintele Federației Agrostar, Ștefan Nicolae, a declarat sâmbătă, la Craiova, unde a participat la constituirea Filialei Dolj a Sindicatului Apicultorilor din România, că în situația în care Ministerul Agriculturii nu va accepta să le acorde apicultorilor ajutorul de minimis pentru ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul prin care ia act de demisia lui Achim Irimescu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale. Potrivit sursei citate, până la numirea viitorului Guvern, interimatul va fi ...
Facem ce facem și tot pe deficit rămânem în ceea ce privește comerțul cu produse agroalimentare. Cel puțin așa arată ultimele statistici, potrivit cărora, după primele trei trimestre din 2016, am exportat mai puțin cu peste 200 de milioane de euro decât am importat. Potrivit datelor ...
Teodor Mihalcea a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) printr-o decizie a premierului Dacian Cioloș, care a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Acesta va prelua atribuțiile lui Dumitru Daniel Botănoiu, care a ocupat funcția de ...
Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmând să acopere o parte din pierderile de producție înregistrate în acest an din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, vineri, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România ...
O tradiţie de lungă durată este pe cale de a fi zguduită de Egipt, care a refuzat 63.000 tone de grâu de la un trader român. Ministerul Agriculturii apreciază că grâul românesc exportat în Egipt respectă toate condiţiile de calitate, nivelul de infestare cu ciuperca fitoparazită ...
Legumele și fructele produse în România sunt controlate din punctul de vedere al reziduurilor de pesticide, în concordanță cu prevederile europene, și nu reprezintă niciun risc pentru consumatori, asigură Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). ”Inspectorii fitosanitari ...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale propune salarii de minimum 3.000 de lei pentru tinerii cercetători din domeniul agricol. Astfel, tinerii ar putea fi încurajaţi să lucreze în activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol, crede ministrul Agriculturii, Achim Irimescu ...
Dificultățile din agricultură se perpetuează de la un an la altul, în condițiile în care vorbim în permanenţă de secetă, de lipsa de apă, într-o ţară în care "apa se scurge pe Valea Sâmbetei degeaba", crede Mihai Anghel, unul dintre cei mai mari producători şi ...
Producția de grâu a României a crescut în acest an cu 7% față de 2015, până la 8,413 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiță s-a obținut o cantitate de 1,266 milioane de tone, potrivit ministrului Agriculturii și ...
În timp ce sunt fermieri care se plâng că nu au primit încă subvenţiile, ba chiar au intrat în greva foamei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) dă asigurări că a emis până joi, 18 august, ordine de plată pentru 96,63% din totalul de 944.075 de cereri ...
2016 nu va fi un an dulce pe piața mierii. O recunosc reprezentanții Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), care spun că situația este dezastruoasă în România. Potrivit președintelui ACA, Ioan Fetea, anul acesta va fi cea mai mică producție din ultimii 50 de ani la miere. Și ...
Întârzierile la plata subvențiilor în agricultură i-au adus în culmea disperării pe crescătorii de animale, care recurg la o formă extremă pentru a-și arăta nemulțumirea. Un cunoscut crescător de vaci din sudul țării, Costel Caraș, se afla marți, 2 august, în a doua zi de ...
Ministerul Agriculturii urmează să primească 1,015 miliarde de euro pentru reabilitarea infrastructurii de irigaţii în perioada 2016-2020, din care 145 de milioane de euro în 2016. Legea prin care Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii va primi acești bani a fost ...
Starea culturilor în acest an va fi, în general, bună și medie, pe suprafețele cu rezerva de apă apropiată de optim, respectiv medie și slabă în semănăturile realizate târziu și pe suprafețele agricole cu deficite moderate de umiditate în sol din sudul și sud-estul țării ...
România beneficiază de un buget de 21,5 milioane de euro pentru Programul Național Apicol în perioada 2017-2019, în creștere cu 7,2% față de suma alocată acestui program în perioada 2014-2016, a anunțat, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). "Comisia ...