Cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) derulat din ...
Reprezentanţii companiei SC Sonimpex Serv Com SRL, producătorul binecunoscutului Magiun de Topoloveni, au anunţat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a început urmărirea penală împotriva reprezentanţilor SC Lidl Discount Romania SRL. Potrivit unei adrese transmise de Parchetul de pe lângă ...
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că va fi înfiinţată o nouă autoritate în Delta Dunării, care să coordoneze toate cele şapte organisme de control existente în prezent şi să fie condusă la nivelul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). „Ministerul Mediului şi ...
O flotă de aproximativ o mie de vase de pescuit chineze era aşteptată să ajungă ieri la insulele Sankaku/Diaoyu, care au trecut sub controlul Japoniei, pentru a confirma dreptul Chinei asupra acestui teritoriu, transmit agenţiile Kyodo şi RIA Novosti. În zona insulelor Senkaku, aşa cum le numesc niponii, sunt ...
Preţul mierii va creşte, în acest an, cu circa 10-15% din cauza diminuării producţiei cu peste 50%, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea. „Anul trecut, mierea s-a aflat printre produsele care s-au ieftinit la raft dar, anul acesta, preţul va ...
Statul va crea un lanţ naţional de depozite pentru legume şi fructe, iar investiţiile vor fi derulate prin parteneriat public-privat. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, există deja discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a finanţa, prin Măsura 123, anumite parteneriate ...
Elevii din clasa pregătitoare şi clasele I-VIII vor primi gratuit şi în anul şcolar 2012-2013 mere în şcoli, iar valoarea programului nu diferă de cea din ultimii ani, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. Pentru anul şcolar viitor, care începe pe 17 septembrie, programul de încurajare a consumului ...
România solicită Comisiei Europene să ia în calcul, prin noua Politică Agricolă Comună, o suprafaţă agricolă de 12 milioane de hectare pentru care se calculează alocări financiare, faţă de 7 milioane de hectare, cât este acum. „Pe de altă parte, există dorinţa ca plata care se va acorda pe ...
Partea de infrastructură rurală nu va mai beneficia de fonduri consistente după 2014, ceea ce poate afecta dezvoltarea rurală a României, a declarat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu. \"Pentru noi sunt stringente măsurile de dezvoltare a infrastructurii rurale care vizează ...
Hotărârea privind acordarea de ajutoare agricultorilor afectaţi de secetă a fost publicată de Ministerul Agriculturii, astfel că, de astăzi, aceştia pot începe să depună solicitări. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, fermierii pot depune cereri la direcţiile pentru agricultură, până pe ...
Exporturile româneşti de produse agroalimentare au crescut în primele cinci luni ale anului cu 23% şi au ajuns la 1,46 miliarde euro, în timp ce importurile au scăzut cu 1%, ajungând la 1,77 miliarde euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). S-a constat o creştere a ...
La Tulcea se vor discuta, săptămâna aceasta, problemele Agriculturii. Discuţiile vor fi purtate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi omologii lor, comisarii europeni Dacian Cioloş şi Janez Potocnik. La discuţii este posibil să participe şi premierul Victor Ponta ...
Deschiderea pieţei chineze pentru produsele agroalimentare româneşti şi implicarea companiilor din China în proiectele de reabilitare a sistemelor de irigaţii din România au fost principalele subiecte discutate, ieri, de ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, şi oficialii chinezi, la finalul ...
Modernizarea infrastructurii de irigaţii ar putea transforma Agricultura în motorul economiei româneşti şi, din acest motiv, a fost luată decizia suplimentării bugetului Măsurii 125 pentru investiţii în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare cu 60 de milioane de lei, după cum a arătat, ieri ...
Câteva mii de agricultori constănţeni, mare parte provenind din nordul judeţului, s-au înscris pe listele Direcţiei Judeţene Agricole (DJA) şi cer sprijinul de minimis pentru culturile afectate de secetă. „Până la ora actuală, pe aceste liste s-au înscris 2.500 de agricultori din judeţ şi încă ...
Festivalul Tinereţii, desfăşurat în perioada 27 august - 1 septembrie, la Teatrul de Vară din staţiunea Jupiter, s-a încheiat, sâmbătă seară, cu gala laureaţilor. Potrivit directorului festivalului, Viorel Stoica, concursul de muzică populară a fost structurat pe trei categorii: 6 - 9 ani, 10 -14 ani şi ...